sâmbătă, mai 9, 2026

Judetul Vaslui, pieptnat de politisti si jandarmi

0

Politistii Serviciului de Ordine Public din cadrul Inspectoratului de Politie al judetului Vaslui au organizat, joia trecut, o actiune pentru asigurarea unui climat de sigurant civic si pentru diminuarea fenomenului infractional n mediul rural.

Actiunea s-a desfsurat pe raza ntregului judet Vaslui, la ea participnd politisti de ordine public, de investigare a criminalittii economice si de investigatii criminale. Peste 130 politisti, sprijiniti de reprezentanti ai altor structuri, precum si politisti de frontier si jandarmi din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Vaslui, au actionat n sistem integrat, urmrind n principal depistarea, identificarea si tragerea la rspundere a persoanelor urmrite n temeiul legii, prevenirea si combaterea faptelor comise cu violent n mediul stradal, a furturilor din patrimoniul public si privat, identificarea si sanctionarea contraventional a persoanelor care ncalc prevederile legale privind circulatia pe drumurile publice sau comit infractiuni la regimul circulatiei rutiere. Totodat, s-au urmrit si prevenirea si combaterea faptelor ilicite care aduc atingere regimului silvic, piscicol si cinegetic, svrsite n interiorul frontierei de stat si n zona acesteia, precum si a celor cu caracter transfrontalier, verificarea modului de vnzare a produselor agroalimentare de ctre productorii particulari, verificarea modului de respectare a preturilor, a concordantei dintre produsele vndute si cele trecute n certificatul de productor, precum si identificarea locurilor cunoscute unde se comercializeaz tigarete sau alte produse din tutun provenite din contraband, netimbrate sau cu timbru de Republica Moldova/Ucraina, respectiv luarea msurilor legale mpotriva persoanelor care ofer spre vnzare astfel de produse etc. Pe parcursul desfsurrii actiunii au fost instituite 33 de filtre rutiere, au fost legitimate peste 500 de persoane si au fost verificate 49 de unitti comerciale. Fat de 304 persoane care au svrsit fapte de natur contraventional au fost luate msuri de sanctionare. Astfel, 207 dintre sanctiunile contraventionale au fost aplicate pentru nclcri ale OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, 38 pentru nclcri ale Legii 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de nclcare a unor norme de convietuire social, a ordinii si linistii publice, 40 pentru nclcri ale Legii 12/1990 privind protejarea populatiei mpotriva unor activitti de productie, comert sau prestri de servicii ilicite, iar 19 pentru fapte prevzute de alte acte normative. Politistii au retinut 3 permise de conducere n vederea suspendrii exercitrii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice si au retras 6 certificate de nmatriculare. Valoarea total a sanctiunilor contraventionale aplicate este de 65.097 lei. De asemenea, au fost ridicate n vederea confiscrii bunuri n valoare de aproximativ 3.000 lei (produse alimentare si nealimentare, pentru care persoanele care le comercializau nu au putut prezenta documente de provenient) si peste 1.600 de tigarete.

Mandat pus n aplicare

Politistii Serviciului de Investigatii Criminale Vaslui – Compartimentul Urmriri, n colaborare cu cei din cadrul Postului de Politie Ivesti, l-au identificat pe raza localittii de domiciliu pe Costel C., n vrst de 31 de ani, din comuna Ivesti. Pe numele acestuia, autorittile din Germania au emis n luna ianuarie a.c. Mandat European de Arestare pentru svrsirea mai multor infractiuni de furt agravat, n grup organizat. Furturile de bunuri electronice din societti comerciale, n care fptuitorii intrau prin efractie, au fost comise n luna august 2014, pe teritoriul Germaniei. Brbatul a fost prezentat la Parchetul de pe lng Curtea de Apel Iasi, respectiv Curtea de Apel Iasi, cu propunerea de arestare preventiv. Tot joi, Curtea de Apel Iasi a emis pe numele lui Costel C. mandat de arestare preventiv pentru o perioad de 15 zile. n acest interval de timp urmeaz s fie ntreprinse demersurile legale formalittilor de extrdare ctre Germania, pentru clarificarea situatiei sale.

Minora data disparuta n Botosani, depistata la Rnzesti

Tot n cursul actiunilor desfsurate pe 12 februarie, politisti din cadrul Postului de Politie Flciu, n colaborare cu politisti de frontier, au depistat pe raza localittii Rnzesti o minor de 15 ani, din judetul Botosani. Aceasta a disprut de la domiciliu la sfrsitul lunii ianuarie a.c., fiind dat n urmrire national.

Tigari cu aroma de Moldova, scoase la vnzare

Politisti din cadrul Sectiei 2 Politie Rural Vaslui si Postului de Politie Dnesti, n cadrul controlului efectuat la o unitate comercial din sat Dnesti, comuna Dnesti, au ridicat n vederea confiscrii mai multe pachete de tigri cu timbru de accizare din Republica Moldova, care erau oferite spre vnzare. n cauz a fost ntocmit dosar penal, politistii efectund cercetri sub aspectul svrsirii infractiunii de detinere n vederea comercializrii de bunuri ori mrfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscnd c acestea provin din contraband sau sunt destinate svrsirii acesteia. Aceast fapt este prevzut si pedepsit de art. 270 alineatul 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al Romniei, iar pedeapsa este nchisoare de la 2 la 7 ani.

Hot de cablu, prins

n dimineata zilei de 12 februarie, politistii au fost sesizati de ctre reprezentantii unei societti comerciale cu privire la faptul c, n noaptea precedent, persoane necunoscute au sutras cablu fibr optic depozitat pe un tren viran n satul Benesti, comuna Tanacu, n valoare de aproximativ 1.500 lei. n urma cercetrilor efectuate, politistii au reusit s-l identifice pe Vasile M., de 32 de ani, din comuna Tanacu, precum si recuperarea cablului nsusit pe nedrept de ctre acesta. Pe numele brbatului a fost ntocmit dosar penal sub aspectul svrsirii infractiunii de furt calificat, urmnd ca la finalizarea cercetrilor s fie naintat cu propunere legal la Parchetul de pe lng Judectoria Vaslui.