Henri H. Stahl ocupă un loc aparte în istoria gândirii sociale autohtone. A fost sociolog, etnolog și istoric social, dar, înainte de toate, un cercetător preocupat să înțeleagă lumea în care trăia. Numele său este legat de Școala sociologică de la București și de investigarea mediului rural, însă preocupările sale au depășit cu mult această sferă. El a încercat să înțeleagă felul în care se transformă sistemele umane, pornind de la realitatea concretă a oamenilor, a comunităților și a relațiilor dintre ele.
Născut în Capitală în anul 1901, Henri H. Stahl provenea dintr-o familie cu origini în Alsacia și în Elveția francofonă. Tatăl său, Henri Stahl, era cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea stenografiei în România. Viitorul profesor era, totodată, fratele mai mic al scriitoarei Henriette Yvonne Stahl și fratele după mamă al lui Șerban Voinea, unul dintre reprezentanții social-democrației românești.
A urmat Școala Germană din București și Liceul „Mihai Viteazul”, apoi a studiat la Facultățile de Drept și de Litere și Filosofie din cadrul Universității din București, absolvind Dreptul în 1921 și Literele și Filosofia în 1934. Încă din tinerețe a fost atras de problema țărănimii. Nu îl interesa însă lumea rurală ca imagine romantică a unei Românii tradiționale, ci ca realitate socială: voia să înțeleagă modul în care oamenii își organizau viața, cum funcționau colectivitățile locale și cum se modificau acestea pe măsură ce țara se moderniza.
Un moment decisiv în formarea sa a fost întâlnirea cu Dimitrie Gusti. Stahl s-a alăturat echipei gustiene și a participat la campaniile de teren organizate de acesta. Munca monografică nu se limita la descrierea unei așezări, ci urmărea integrat economia, familia, proprietatea, instituțiile, tradițiile și viața culturală. Astfel, el a devenit unul dintre colaboratorii importanți ai lui Gusti și a avut un rol esențial în organizarea și coordonarea investigațiilor rurale.
Pentru Stahl, sociologia nu putea fi făcută doar din biblioteci. Era nevoie de teren, observație directă, documente și contact nemijlocit cu oamenii. În același timp, informațiile colectate trebuiau puse în legătură pentru a explica mecanismele profunde ale unei grupări umane. Această orientare metodologică este ilustrată și de lucrarea sa „Tehnica monografiei sociologice”, publicată în 1934. Câțiva ani mai târziu, în 1939, și-a susținut doctoratul cu o cercetare consacrată localității Nerej, din Vrancea, publicată sub titlul „Nerej, un village d’une région archaïque”.
Una dintre principalele sale preocupări a fost studiul satelor devălmașe, comunități în care existau forme de proprietate și de folosire în comun a unor resurse, însoțite de reguli și obiceiuri păstrate de-a lungul timpului. Savantul nu le-a privit ca pe simple supraviețuiri ale trecutului, ci ca pe structuri sociale a căror evoluție putea contribui la explicarea unor procese mai largi din istoria spațiului românesc.
De aici pornește una dintre ideile sale fundamentale: ansamblul social autohton nu putea fi explicat prin aplicarea mecanică a unor modele construite pentru alte spații istorice. În special, Stahl a pus sub semnul întrebării folosirea automată a modelului occidental de feudalism. Pentru el, stăpânirea pământului și raporturile dintre țărani, boieri și domnie trebuiau cercetate pornind de la evoluția concretă a mediului local. Această perspectivă se regăsește în lucrarea sa fundamentală „Contribuții la studiul satelor devălmașe românești”, publicată în trei volume, în 1958, 1959 și 1965.
În viziunea sa, trecutul nu era separat de prezent. O comunitate nu putea fi analizată doar așa cum arăta într-un anumit moment; trebuia urmărită și istoria ei, pentru a vedea cum se transformaseră proprietatea, organizarea colectivității și legăturile dintre oameni. Tocmai această îmbinare dintre investigația sociologică și analiza istorică îl apropie de ceea ce astăzi numim sociologie istorică.
Stahl a fost însă interesat nu doar de cercetare, ci și de problemele politice și sociale ale epocii sale. A avut legături cu mediile social-democrate și a privit critic bolșevismul. A fost receptiv la scrierile lui Marx și Engels și a utilizat concepte de inspirație marxistă în analiza proprietății și a transformărilor economice pe scară largă, fără a adera însă la o interpretare dogmatică a materialismului istoric. În ultima parte a vieții s-a definit drept „kautskist”, făcând astfel referire la Karl Kautsky și la tradiția socialistă moderată față de totalitarismul sovietic.
În perioada interbelică, a participat și la efervescența intelectuală a generației sale. A fost membru al societății Criterion și s-a implicat în activitatea culturală a acesteia. Într-o perioadă în care o parte a intelectualității românești se apropia de ideologii extremiste, el s-a situat pe o poziție opusă fascismului și bolșevismului, păstrând o perspectivă echilibrată asupra curentelor politice care tindeau să transforme lumea într-o schemă rigidă.
Un alt proiect de anvergură la care a participat a fost crearea Muzeului Satului din București, astăzi Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. În 1936, Stahl, Dimitrie Gusti și Victor Ion Popa au contribuit la constituirea acestui spațiu cultural. Pentru cercetătorii Școlii Gustiene, muzeul reprezenta și o modalitate de a valorifica public rezultatele cercetării lumii rurale și de a păstra elemente ale culturii tradiționale aflate în proces de transformare.
După instaurarea regimului comunist, cariera lui a intrat într-o etapă dificilă. În 1948, sociologia a fost eliminată din universități, iar Școala de la București și-a pierdut cadrul instituțional. Stahl a continuat să lucreze în alte domenii, inclusiv în cercetări de istorie socială și în proiecte legate de dezvoltarea urbană și regională.
Relația sa cu noul regim trebuie privită însă cu nuanță. Faptul că a continuat să lucreze și să publice într-un astfel de context nu poate fi interpretat simplu ca o renunțare la preocupările sale anterioare. Cercetarea socială și publicarea erau supuse unor constrângeri ideologice, iar limbajul și temele trebuiau adesea adaptate noului context politic. În același timp, preocuparea lui pentru specificul istoric al societății românești și pentru cercetarea concretă a dinamicii comunitare nu se suprapunea întotdeauna cu schemele dogmatice ale epocii.
Reabilitarea treptată a științelor sociale în România a făcut posibilă revenirea lui în mediul universitar. În 1966, după reînființarea secției de profil la Universitatea din București, s-a întors la catedră și a contribuit la formarea unei noi generații de specialiști. În 1974 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar în 1990, cu puțin timp înainte de moarte, membru titular.
Henri H. Stahl a murit la București, la 9 septembrie 1991. A lăsat în urmă o operă care depășește granițele sociologiei rurale. A cercetat satul, dar prin intermediul acestuia a încercat să înțeleagă națiunea în ansamblul ei. A studiat proprietatea, comunitățile și relațiile sociale, dar întrebarea sa fundamentală era mai largă: cum se transformă o structură și cum putem explica aceste transformări fără să îi impunem modele care nu i se potrivesc?
Aceasta este, poate, și una dintre cele mai actuale lecții ale lui Stahl. O colectivitate nu poate fi înțeleasă nici prin formule aplicate mecanic din exterior, nici prin imaginea idealizată a propriului trecut. Ea trebuie cercetată în concret, prin oamenii care o alcătuiesc, prin instituțiile și relațiile pe care le dezvoltă și prin istoria care le-a format.
De aceea, Henri H. Stahl rămâne una dintre figurile importante ale științelor sociale românești. Demersul său a transformat mediul rural într-un laborator de analiză profundă.
Bibliotecar, Luciana Macovei
Bibliografie:
Stahl, Henri H. Tehnica monografiei sociologice. București: Editura Institutului Social Român, 1934.
Stahl, Henri H. Contribuții la studiul satelor devălmașe românești. București: Cartea Românească, 1998.
Stahl, Henri H. Amintiri și gânduri din vechea școală a „monografiilor sociologice”. București: Minerva, 1981.
Stahl, Henri H. Studii de sociologie istorică. București: Editura Științifică, 1972.
Stahl, Henri H. Teoria și practica investigațiilor sociale. Vol. I-II. București: Editura Științifică, 1974-1975.
