marți, decembrie 23, 2025

Luptatorii vasluieni se pregatesc pentru noi ntreceri

Sportivii sectiei de lupte libere de la Clubul Viitorul Vaslui continu pregtirile n vederea competitiilor la care vor participa. Peste o sptmn, n intervalul 8-10 mai, la Resita, vor avea loc finale editiei din acest an a Campionatelor Nationale rezervate juniorilor. La ntreceri vor fi prezenti si trei sportivi de la Viitorul, Cristi Velixar (54 kg), Florin Coseru si Ionut Burghelea (ambii 74 kg). Din cele declarate de Neculai Beligan, unul dintre antrenorii sectiei, cele mai mari sanse pentru obtinerea unei medalii le are Florin Coseru. Sportivii nostri se pregtesc n ritm sustinut. Am fi dorit s deplasm mai multi sportivi la Resita, dar si la clubul nostru a venit criza si nu ne permitem. Era bine dac mai mergeam cu nc doi-trei, pentru c ar fi cptat experient de concurs. Dintre cei care ne vor reprezenta la ntrecerile de la Resita, cele mai mari sanse de a urca pe podium le are Florin Coseru. Acesta este medaliat la nationalele de cadeti, n 2006, si la Cupa Romniei, n 2008, n ambele concursuri obtinnd medalii de bronz. Nu excludem si o surpriz plcut din partea lui Cristi Velixar, un sportiv de mare perspectiv, chiar dac mai are nc doi ani de juniorat, ne-a spus Beligan.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Nou medic pneumolog la spitalul bârlădean

Pe sfârșit de an, echipa medicală a Spitalului Municipal...

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam, printre laureații Galei Sportivii Anului a CSA Steaua

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam s-a aflat printre sportivele anului 2025 desemnate...

Loteria Română anunță tragerile speciale de Crăciun

Milioane de euro sunt „la bătaie” în cadrul ediției...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează, așa cum rezultă din...

Related Articles

Popular Categories