Politistii de ordine public au organizat o nou actiune, n mediul rural, principale obiective fiind prevenirea si combaterea infractiunilor de furt. Au fost verificate peste 170 de persoane si 88 de autovehicule, fiind aplicate amenzi de peste 8.000 lei.
Politistii Serviciului de Ordine Public Vaslui au organizat, la mijlocul sptmnii trecute, n noaptea de miercuri spre joi, n intervalul orar 21.00 – 01.00, o actiune n mediul rural n scopul prevenirii si combaterii faptelor care afecteaz siguranta persoanelor, avutul public si privat. S-a avut n vedere si verificarea mijloacelor de transport pentru animale si dac sunt respectate prevederile HG 984/ 2005 privind transportul animalelor vii, al produselor si subproduselor de origine animalier pe drumurile publice. n actiune au fost angrenati politisti din cadrul structurilor de ordine public, investigarea fraudelor, jandarmi, politisti de frontier si lucrtori din cadrul AJVPS Vaslui. Pe parcursul desfsurrii actiunii au fost legitimate peste 170 de persoane si au fost verificate 88 de autovehicule n filtrele instituite pe raza ntregului judet. Pentru 33 de persoane care au svrsit fapte de natur contraven- tional au fost luate msuri de sanctionare, valoarea amenzilor fiind de 8.130 lei. Sanctiunile au fost aplicate n baza prevederilor HG 984/2005 privind transportul animalelor vii, al produselor si subproduselor de origine animalier pe drumurile publice, Legii nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de nclcare a unor norme de convietuire social, a ordinii si linistii publice si OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Totodat, a fost identificat Gheorghe B., n vrst de 19 ani, din comuna Alexandru Vlahut, acesta fiind principalul suspect n comiterea a dou infractiuni de furt din locuinte, fapte comise n noaptea de 27 spre 28 octombrie, pe raza comunei Poienesti. Pe numele tnrului a fost ntocmit dosar penal sub aspectul svrsirii infractiunii de furt calificat. Bunurile sustrase au fost recuperate n totalitate si predate prtilor prejudiciate. Pe raza comunei Zorleni, a fost identificat Ctlin M., n vrst de 30 de ani, din comuna Blbnesti, judetul Galati, care transporta cu un autovehicul 10 ovine, fr ns a detine documentele prevzute de legislat ia n vigoare. mpotriva brbatului a fost luat msura de sanctionare contraventional n conformitate cu prevederile HG nr. 984/2005. Viorel A., n vrst de 58 de ani, din comuna Solesti, a fost sanctionat contraventional pentru faptul c transporta cu o autoutilitar o bovin fr a detine documentele prevzute de legislatia n vigoare.










