Dac dai prea multe autogoluri, nu te d afar arbitrul, ci coechipierii si antrenorul. Deja sunt ctiva care se nclzesc pe margine pentru a-i lua locul!, l-a avertizat, ieri, deputatul Adrian Solomon, presedintele PSD Brlad, pe primarul Constantin Constantinescu.
Primarul Constantin Constantinescu a primit un avertisment ct se poate de serios din partea sefului su de partid, deputatul Adrian Solomon. Dup ce a propus Consiliului Municipal al organizat iei sanctionarea cu avertisment pentru o serie de declaratii politice care nu reprezentau si viziunea PSD, Solomon a declarat c ar putea urma excluderea din partid a primarului. „Evident, eu nu mi doresc acest lucru, ns la PSD se respect statutul. Indiferent cine ar fi fost n cauz, inclusiv eu, prevederile statutare trebuiau puse n practic. Cu att mai mult eu si domnul primar, care este si vicepre- sedinte al organizatiei, trebuie s fim retinuti n privinta declaratiilor publice si nu trebuie s ne expunem prerile personale n numele formatiunii din care facem parte”, a declarat, ieri, n cadrul unei conferinte de pres, deputatul Adrian Solomon. „Prin urmare, noi respectm statutul. La noi nu se ntmpl ca la PDL, unde n statut scrie clar c nu se accept n functii de conducere si nici mcar n partid fosti membri ai Securittii. Si ei ce fac? l tin pe securistul de Plesu (Cornel Plesu, actual consilier local n Brlad si fost candidat la fotoliul de primar al Brladului, n.r.), nume conspirativ Raicu, n functia de secretar al organizatiei judet ene. Ce s mai spunem de respectarea altor legi sau a Constitutiei Romniei, pe care Roberta Anastase o siluieste din toate pozitiile?”, a mai declarat presedintele PSD Brlad. Acesta a fcut public si numrul membrilor Consiliului Municipal al PSD care au votat propunerea de sanctionare cu avertisment a lui Constantinescu. Astfel, dintr-un total de 95 de membri, au fost prezenti 83, din care 81 au votat n favoare si doi s-au abtinut. „Prin urmare, vreau s v spun o… hiperbol din fotbal. Chiar dac nu m pricep prea bine la acest sport, stiu c se spune c, atunci cnd dai prea multe autogoluri, nu te d afar arbitrul, ci coechipierii si antrenorul. Deja sunt ctiva care se nclzesc pe margine pentru a-i lua locul, care pot fi introdusi oricnd n teren, pe acelasi post!”, a avertizat Solomon. Primarul Constantinescu a comentat scurt declaratiile sefului su de partid: „Eu am fcut fotbal de performant, deci m pricep. Adrian, dup cum a declarat chiar el, nu se pricepe deloc la fotbal. El a avut treab mai mult cu cartea, cu nvtatul…”.










