Apicultorii din județul Vaslui și din întreaga țară pot depune cererile de plată pentru intervențiile din sectorul apicol finanțate prin Planul Strategic PAC 2023-2027. Documentația trebuie transmisă la APIA până la finalul acestei luni.

Termenul-limită pentru depunerea cererilor de plată aferente intervențiilor din sectorul apicol pentru anul 2026 este 31 iulie 2026, inclusiv.
Sprijinul financiar este acordat în cadrul măsurii „Sprijin financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul Planului Strategic 2023–2027” (ISA 2026), destinată susținerii dezvoltării și modernizării activităților apicole.
Fiecare beneficiar poate depune o singură cerere de plată, însoțită de documentele justificative necesare, direct sau prin intermediul unei persoane împuternicite notarial ori al reprezentantului legal, la Centrul Județean APIA Vaslui. Regula se aplică inclusiv apicultorilor care dețin mai multe exploatații apicole în localități sau județe diferite și care au coduri de identificare atribuite de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).
Toate documentele depuse în copie trebuie să conțină mențiunea „conform cu originalul”, să fie datate și semnate de solicitant.
Cheltuielile eligibile aferente intervențiilor apicole pot fi efectuate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2026 și data depunerii cererii de plată, inclusiv.
Cum se realizează plata sprijinului financiar
După încheierea perioadei de depunere, APIA va efectua verificările administrative și controalele necesare. Plata sumelor eligibile va fi realizată după:
– controlul administrativ al tuturor cererilor;
– verificările efectuate la fața locului;
– analiza rezonabilității costurilor declarate;
– centralizarea sumelor eligibile;
– încadrarea în plafonul financiar alocat fiecărei intervenții din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.
Valoarea finală a sprijinului va fi stabilită în funcție de eligibilitatea fiecărei cereri și de bugetul disponibil pentru intervențiile accesate.
Ghiduri și documente utile disponibile pe site-ul APIA
Pentru a facilita accesul la finanțare, APIA a publicat pe site-ul instituției, în secțiunea dedicată „PS 2023-2027 – Apicol, Anul 2026”, o serie de documente și materiale informative utile pentru apicultori.
Printre acestea se află:
– formularele cererilor de plată;
– modul de calcul al cantităților de produse medicinale veterinare;
– lista produselor medicinale veterinare autorizate în anul 2026;
– lista stupinelor de elită și de multiplicare autorizate sau reautorizate;
– informații privind obligațiile de informare și publicitate referitoare la finanțările europene;
– cerințe privind afișarea emblemei Uniunii Europene pentru beneficiarii sprijinului.
APIA recomandă tuturor apicultorilor care intenționează să acceseze aceste fonduri să consulte documentația disponibilă și să depună cererile în timp util, pentru a evita aglomerația din ultimele zile ale sesiunii.








