O adevărată obsesie națională de mulți ani, autostrada doar se apropie și de județul Vaslui, adică ajunge la aproximativ 40 de km, cât este distanța dintre limita județului Vaslui și municipiul Bacău. Constructorul A7, „autostrada Moldovei”, a anunțat că ultimii 22 de kilometri până la Bacău dinspre Adjud vor intra în linie dreaptă. Totuși, de la Vaslui la Bacău, pe DN 2F, vasluienii petrec la volan mai bine de o oră.

Constructorul Autostradei Moldovei, firma românească UMB, a anunțat că se va strădui să finalizeze punctul critic al tronsonului Răcăciuni – Bacău până la sfârșitul lui august. Deschiderea circulației pe acest segment va aduce județul Vaslui mai aproape decât a fost vreodată de o autostradă, adică la o distanță de aproximativ 40 de kilometri, cât este distanța dintre limita județului Vaslui și municipiul Bacău.
Finalizarea ultimului lot aflat în execuție dintre Răcăciuni și Bacău reprezintă una dintre cele mai importante etape pentru dezvoltarea Autostrăzii Moldovei A7 și pentru conectarea județului Vaslui la o rețea rutieră modernă.
Constructorul român UMB a anunțat o mobilizare deplină pe șantierul viaductului de la Cleja, considerat punctul critic al ultimilor aproape 22 de kilometri care trebuie finalizați până la sfârșitul lui august.
Odată cu deschiderea circulației între Adjud și Bacău, șoferii vasluieni se vor afla la mai puțin de 40 de kilometri ce cea mai modernă și performantă formă de transport rutier, însă ce trebuie spus este că, deocamdată, din municipiul Vaslui până la Bacău, de DN 2 F, vasluienii petrec acum mai bine de o oră la volan.
Conform datelor prezentate de secretarul de stat în Transporturi, Horațiu Cosma, pe șantier lucrează simultan peste 400 de muncitori și mai mult de 10 macarale. De asemenea, sunt utilizate numeroase sisteme de cofrare, cife pentru transportul betonului și echipamente specializate pentru montarea grinzilor și a elementelor prefabricate.
În următoarele două luni și jumătate trebuie realizate lucrări complexe: montarea a aproximativ 150 de grinzi, instalarea tablierului metalic, armarea și suprabetonarea plăcii, hidroizolația, asfaltarea, montarea parapetelor, iluminatului, rosturilor de dilatație și a marcajelor rutiere.
Pe întregul lot 3 Răcăciuni – Bacău, cu o lungime de aproximativ 21,5 kilometri, constructorul UMB are mobilizați aproximativ 1.500 de muncitori și circa 600 de utilaje.
Potrivit ultimelor informații, stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 75%, iar asfaltul și parapetele metalice sunt realizate în proporție de peste 70%. În paralel continuă lucrările la sistemele inteligente de transport (ITS), poduri și terasamente.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a estimat că la sfârșitul lui august 2026 va fi deschisă circulația pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7, între Adjud și Bacău.
Această secțiune se va adăuga celor aproximativ 250 de kilometri pe care se circulă deja între București și Adjud, pe autostrăzile A3 și A7.
Autostrada Moldovei A7 reprezintă cel mai mare proiect rutier aflat în execuție în România. Traseul va lega Muntenia de Moldova și va continua până la Siret, la granița cu Ucraina.
Segmentul finanțat prin PNRR cuprinde aproximativ 320 de kilometri între Ploiești și Pașcani, iar termenul de finalizare al unor loturi este esențial pentru atragerea integrală a fondurilor europene disponibile.










