Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Vaslui le reamintește fermierilor că vineri, 5 iunie 2026 ,este ultima zi în care mai pot depune cererile de plată din cadrul Campaniei 2026, iar după această dată documentele nu vor mai putea fi înregistrate. Programul de lucru în ziua de vineri, 5 iunie, la toate sediile APIA din județul Vaslui se va desfășura între orele 08:00 – 16:00.

Vineri, 5 iunie 2026, va fi punctul final al Campaniei 2026 de primire cereri de plată în agricultură, campanie care a demarat pe 16 martie. Conform reprezentanților APIA Vaslui, până la această oră, marea majoritate a celor 14.223 fermieri apteptați să depună cereri în acest an au făcut deja acest lucru și s-au prezentat la la centrele locale și cel județean pentru a le semna. Totuți, au mai rămas mari fermieri, despre care se știe că de obicei depun cererile de plată în ultimele zile, care nu au făcut încă acest lucru.
De aceea, conducerea APIA Vaslui reamintește fermierilor că programul de lucru în ziua de vineri, 5 iunie 2026, la toate sediile APIA din judetul Vaslui se va desfășura între orele 08.00 – 16.00. Ulterior, până la ora 24.00, momentul în care se va închide aplicația AGI Online în care se completează cererea de plată și declarația de suprafață, mai pot fi depuse cereri folosindu-se semnătura electronică. Ulterior acestui termen limită, depunerea cererilor nu va mai fi posibilă.
„Toți fermierii care nu au depus cererea de plată până in acest moment sunt rugați să contacteze consilierul de dosar și să se prezinte la sediile APIA”, este apelul directorului executiv al APIA Vaslui, Răzvan Arteni.









