Căldura intensă de marți după-amiază a făcut victime, din fericire neînregistrându-se cazuri foarte grave. O femeie a fost găsită căzută lângă calea gerată în Vaslui, iar un bărbat dn Priponești, județul Galați, a ajuns la spitalul din Bârlad după ce a amețit la volan. Autoritățile din sănătate au transmis recomandări populației.

Din cauza căldurii, o femeie de 36 de ani, a fost găsită în zona gării din municipiul Vaslui căzută lângă calea ferată. A fost trimisă o ambulanță SAJ C2 împreuna cu un echipaj ISU. „Pacienta a fost găsită conștientă, dar lipotimică, cu hipertermie importantă, având temperatura corporală crescută, deoarece a stat mult timp în soare. După acordarea primului ajutor, aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Vaslui”, a transmis Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui.
La spitalul din Bârlad a ajuns un bărbat din Priponești, județul Galați, după un apel la 112 . „Pacientul, în vârstă de 43 de ani, prezenta amețeli în timp ce se afla la volanul mașinii, menționând că nu are aer condiționat. A fost trimisă o ambulanță SAJ B2 care a găsit persoana conștientă, dar lipotimică. După acordarea primului ajutor, aceasta a fost transportată la Spitalul Bârlad”, a transmis SAJ Vaslui.
Masuri de protecție în caz de caniculă:
– Evitați expunerea prelungită la soare: Limitați, pe cât posibil, deplasările și activitățile în aer liber, mai ales între orele 11:00 și 18:00, intervalul în care radiațiile solare sunt la intensitate maximă și pot genera probleme de sănătate grave.
– Hidratați-vă corespunzător: Consumați zilnic o cantitate adecvată de lichide, în special apă plată sau minerală, chiar dacă nu simțiți senzația de sete. Este important să evitați băuturile alcoolice, carbogazoase, energizante sau pe cele cu conținut ridicat de zahăr, care favorizează deshidratarea organismului.
– Purtați îmbrăcăminte adecvată: Optați pentru haine lejere, subțiri, din materiale naturale (bumbac, in), în culori deschise, care permit circulația aerului și ajută la menținerea unei temperaturi corporale optime. Nu uitați de pălării sau șepci și de ochelari de soare cu protecție UV.
– Reduceți efortul fizic: Evitați activitățile solicitante sau exercițiile fizice intense în aer liber, mai ales în intervalul orelor amiezii. Dacă activitățile în exterior nu pot fi evitate, faceți pauze frecvente la umbră sau în spații răcoroase.
– Mențineți locuința răcoroasă: Folosiți aerul condiționat, ventilatoarele sau alte surse de ventilație pentru a reduce temperatura din interior. Trageți jaluzelele, draperiile sau folosiți folie protectoare pe geamuri pentru a împiedica pătrunderea razelor solare directe. Aerisiți locuința dimineața devreme și seara târziu.
– Acordați o atenție deosebită persoanelor vulnerabile: Copiii mici, vârstnicii, femeile însărcinate și persoanele cu afecțiuni cronice sunt mult mai expuse riscurilor generate de caniculă. Monitorizați-le constant starea de sănătate și asigurați-le condiții optime de confort termic.
– Solicitați ajutor medical la nevoie: Dacă apar simptome precum amețeli, dureri de cap, greață, stare de confuzie, slăbiciune, palpitații sau febră, solicitați imediat ajutor medical. Acestea pot fi semne ale deshidratării sau ale unui început de insolație.








