Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui va desfășura, în perioada 6 iulie – 14 august, proiectul anual „Biblioteca de vacanţă”, destinat copiilor între 7 şi 14 ani

Copiii vasluieni pot participa gratuit, pe baza permisului de utilizator al bibliotecii, la ateliere de limba română, limbi străine ca engleza, franceza, rusa, spaniola şi italiana, la ateliere de şah, pictură, jurnalism şi bune maniere. De asemenea, vor fi organizate activităţi recreative de explorare a cărţilor, vizionări de filme, club de enigmistică şi sesiuni de lectură.
„Iată că avem 22 de ateliere pregătite pentru vacanţa aceasta, acoperind cam toate ariile solicitate de către tinerii noştri utilizatori. Ceea ce este foarte, foarte important este că aceste activităţi, derulate începând cu ora 9 până spre ora 16 după amiaza, vor beneficia pe mai departe de sprijinul voluntarilor şi nu în ultimul rând, vom avea şi câteva ateliere noi care, zicem noi, vor stârni interesul participanţilor. Mă refer la cursurile de iniţiere în banking, cursurile organizate de către cei care veneau în urmă cu ceva ani şi făceau şah şi nu, în ultimul rând, atelierele noastre de scriere creativă şi jurnalism. Este foarte important că, începând din acest an, vom face cursuri de iniţiere în scrierea articolelor de presă, în selectarea ştirilor, identificarea fake news. De ce? Pentru că, mai devreme sau mai târziu, aceşti tineri se vor lovi de informaţii din toate direcţiile şi măcar să ştie cum să le selecteze pe cele care sunt bune. Finalitatea acestui curs de jurnalism va fi o broşură, un ziar, o publicaţie în care ei să îşi vadă semnătura pe ştirile de presă pe care consideră că trebuie să le vadă şi alţi copii”, a declarat Gelu Voicu Bichineț, directorul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.
Activităţile vor fi coordonate de angajaţi ai bibliotecii şi de profesori voluntari din școlile vasluiene.










