„Câte nume importante din Vaslui au fost uitate de timp?” 

0

Răspunsul de la această întrebare poate fi aflat de vasluieni la „Noaptea Muzeelor 2026”, în cadrul căreia „una dintre cele mai interesante opriri ale serii va fi expoziția outdoor”.

„Vasluieni uitați – români celebri!” este numele expoziției outdoor, care va avea loc pe esplanada Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, unde veți descoperi mai multe personalități născute pe aceste meleaguri, oameni care au contribuit la cultura românească și universală, dar despre care astăzi se vorbește mult prea puțin.

„Destine impresionante. Nume uitate. Povești redescoperite într-o atmosferă specială de Noaptea Muzeelor”, este prezentarea oferită de Muzeul Județean, cu precizarea că acesta este doar unul dintre momentele pregătite pentru 23 mai 2026, când între orele și 17:00 și 00:00 intrarea va fi liberă pentru vasluieni.

„Uneori, cele mai impresionante povești sunt cele pe care aproape le-am uitat”, transmit cei de la instituția de cultură vasluiană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.