Târgul de adopții organizat recent de Goscom Vaslui SA în parteneriat cu Primăria Vaslui, pentru câinii din adăpostul Vaslui s-a dovedit a fi un adevărat succes, pe perioada evenimentului fiind încheiate nu mai puțin de 15 adopții. Conducerea societății vasluiene a anunțat că, dat fiind interesul manifestat, va mai organiza astfel de manifestări și îi îndeamnă pe vasluieni să viziteze și padocul de câini din zona fostei Termica, dacă doresc să adopte un animal.

În weekendul 25 – 26 aprilie 2026, în parcul Teatrului de vară din Vaslui s-a desfășurat o nouă ediție a Târgului de adopții căței, evenimentul organizat de Goscom Vaslui SA sub deviza „Salvezi un suflet. Primești iubire necondiționată”. Câteva zeci de căței prietenoși, sterilizați, vaccinați, deparazitați și cu cip de identificare au fost aduși de la Adăpostul Public, pentru a-și găsi o familie iubitoare.
„Vino să cunoști căței care așteaptă o familie iubitoare. Poate chiar tu vei fi cel care le schimbă destinul!”, a fost îndemnul organizatorilor către vasluieni, ca aceștia să facă o faptă bună și totodată să își găsească un prieten pe viață. Iar vasluienii l-au ascultat, iar nu mai puțin de 15 căței au fost adoptați și și-au găsit o nouă familie. Numărul vizitatorilor târgului a fost însă mult mai mare, mai ales copiii fiind încântați să mângâie sau să se joace cățelușii.
Un rol esențial în reușita târgului l-au avut voluntarii Interact și Federația Tinerilor care s-au implicat activ în organizare, promovare și interacțiunea cu vizitatorii, au declarat organizatorii Târgului de căței: „Energia, entuziasmul și dedicarea lor au contribuit la crearea unei atmosfere calde și prietenoase, în care oamenii au putut descoperi cât de multă afecțiune pot oferi aceste animale. De asemenea, implicarea vasluienilor a fost remarcabilă. Mulți au venit nu doar cu intenția de a adopta, ci și pentru a susține cauza, oferind donații, distribuind informații sau pur și simplu petrecând timp cu câinii. Comunitatea a demonstrat încă o dată că empatia și solidaritatea pot face diferența.
Acest târg nu a fost doar un eveniment punctual, ci un exemplu clar că, atunci când oamenii se unesc pentru o cauză comună, se pot obține rezultate extraordinare. Cele 15 adopții sunt dovada vie că schimbarea este posibilă, iar fiecare gest de implicare contează”, a declarat directorul Goscom SA Vaslui, Leonard Negruți, care a anunțat că astfel de evenimente vor mai fi organizate pe parcursul anului.










