Este întrebarea pe care și-o pun cei de la USR Vaslui, după ce, pe 11 noiembrie 2025, consilierii județeni ai partidului au depus proiect de hotărâre privind dotarea cu sisteme de localizare GPS a mașinilor din Consiliului Județean Vaslui și a instituțiilor din subordine.

„Inițiativa consilierilor USR este una clară și justificată: monitorizarea eficientă a utilizării autovehiculelor, reducerea abuzurilor și optimizarea costurilor. Este un instrument simplu ce ar aduce mai mult control și responsabilizare”, transmit cei de la USR Vaslui, care se declară „curioși” de atitudinea lui Ciprian Trifan, președintele PSD al Consiliului Județean Vaslui, care a declarat de la o ședință la alta că proiectul USR va fi pus pe ordinea de zi. „Am ajuns la final de martie și proiectul tot nu este pe ordinea de zi, așa că firesc ne punem întrebarea ”De ce îi e frică lui Ciprian Trifan de GPS?””, spun useriștii, care continuă să-și pună și să pună întrebări: „Oare îi e frică să nu se vadă cât de mult pot fi reduce cheltuielile cu motorina? Oare îi e frică să nu se vadă cât de mult sunt folosite mașinile în interes personal?”.
Așa se face că, după cum constată useriștii vasluieni, la mai bine de 4 luni de la depunerea solicitării, președintele instituției refuză să includă acest punct pe ordinea de zi pentru a fi dezbătut și supus votului, ceea ce îi face să arate că „tergiversările președintelui CJ Vaslui în ceea privește acest demers legal ridică semne serioase de întrebare privind angajamentul față de transparență și buna gestionare a fondurilor publice”.
„În instituțiile în care aceste sisteme de localizare GPS au fost instalate și utilizate, cheltuielile cu motorina și combustibilul în general au fost reduse cu până la 40%. Oare de a cui aprobare telefonică pe linie de partid are nevoie președintele CJ Vaslui ca să-și învingă frica și să supună la vot acest demers?”, transmite USR Vaslui într-un comunicat, cre se încheie cu mesajul direct și personal: „Curaj domnule Trifan! Dați vina pe USR!”.










