500 de detectoare de fum și gaze, montate gratuit în următoarea perioadă

0

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a primit aproximativ 500 de detectoare de fum și de gaze care vor fi montate gratuit în locuințele unor persoane vulnerabile. Acțiunea face parte dintr-o campanie de prevenire a incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

„Am primit aproximativ 500 de detectoare de fum și de gaz și le-am împărțit pe cele patru subunități ale noastre, la Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești. Colegii mei au început, deja de săptămâna aceasta, montarea lor. Este o comisie la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență care a stabilit în funcție de unitățile administrativ-teritoriale care au avut cele mai multe incendii în ultimii cinci ani. Detectoarele sunt oferite și montate gratis. Din totalul situațiilor de urgență, incendiile la locuințe sunt foarte multe. Cetățeanul doarme și se trezește când incendiul deja este într-o fază în care nu mai poate să mai intervină. Un detector de fum ne trezește și atunci intervenim cât mai repede, uneori nici nu mai este nevoie de intervenția pompierilor”, a declarat Ioan-Cătălin Oloeriu, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui.

Acțiunea face parte din campania națională „Detector pentru viață”, care are drept scop prevenirea incendiilor sau a acumulărilor de monoxid de carbon, mai ales în sezonul rece, când pericolele legate de utilizarea necorespunzătoare a sobelor, centralelor termice sau altor surse de încălzire sunt mai ridicate.

Campania va continua și în perioada următoare, pompierii vasluieni fiind pregătiți să ajungă în cât mai multe gospodării din județ pentru a instala aceste dispozitive esențiale pentru siguranța cetățenilor.