Bârlădenii, invitați la expoziția itinerantă „Alexandru Ioan Cuza 150”

După ce, timp de doi ani, a fost itinerată prin țară, pe 20 martie, când se împlinesc 205 ani de la nașterea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, expoziția „Alexandru Ioan Cuza 150” va fi vernisată la Bârlad.

În 2023 se împlineau 150 de ani de la trecerea în neființă a lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul care a pus bazele statului național modern român, în urma dublei sale alegeri, de la 5 și 24 ianuarie 1859, și mai apoi a politicii sale reformatoare. Nu există instituţie modernă, care să nu aibă conexiune cu numele lui Alexandru Ioan Cuza, cel care a fost „unul din cei mai profunzi şi mai de succes proeuropeni din istoria noastră”.

„Proiectul expozițional s-a realizat cu participarea mai multor instituții din țară, în acest moment fiind parte a acestui demers Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Muzeal Național «Moldova» Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Municipiului București, Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul Național al Bucovinei Suceava, Muzeul Universității «Alexandru Ioan Cuza» Iași, Muzeul «Vasile Pârvan» Bârlad și colecționarul Petru Costin, din Republica Moldova. În cei doi ani de la lansare, expoziția a fost itinerată în mai multe muzee din țară, bucurându-se de un real succes, în acest moment poposind la Bârlad. Alegerea datei vernisării nu este întâmplătoare, la 20 martie 2025 marcăm 205 ani de la nașterea marelui om politic, moment care s-a petrecut la Bârlad, în anul 1820, în casa unchiului său, din cartierul Podeni. Am considerat aducerea acestei expoziții, acum, la muzeul nostru, o datorie de onoare și un omagiu adus uneia din cele mai importante personalități provenite de pe aceste meleaguri. Prin intermediul acestui demers expozițional, organizatorii au dorit să prezinte cu obiectivitate viața și activitatea domnitorului Cuza, dar și pe cea a omului Cuza, cu luminile și umbrele, inerente, din viața lui”, este invitația lansată de reprezentanții Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad.

Potrivit acestora, din expoziție nu vor lipsi piese extrem de valoroase incluse în tezaurul României, cum ar fi: cele două tronuri domnești, sabia de învestitură primită de la sultanul Abdul Medjid I, trusa cu pistoale de duel, dăruită de împăratul Napoleon al III-lea, tunica și casca de colonel de lăncieri, decorații românești și străine, fotografii, documente (oficiale și personale), litografii și picturi (portretul oficial pictat de Carol Popp de Szathmari, portrete ale Doamnei Elena Cuza, dar și ale Mariei Obrenovici), obiecte personale ale domnitorului (verigheta lui Cuza, butonii de aur, bicornul și casca, ceasul și brelocul de aur), precum și obiecte care amintesc de ceremonialul înmormântării sale (albumul de condoleanțe, voalul de doliu al Elenei Cuza, medalii comemorative etc.), piese de mobilier. Expoziția cuprinde inclusiv piese de patrimoniu ce au aparținut doamnei Elena Cuza (brățara, sigiliul). Vor fi expuse și documentele care atestă Bârladul ca loc al nașterii viitorului mare domnitor, respectiv diploma de studii, actul de deces etc.

Vernisajul va avea loc joi 20 martie, ora 18.00, la sediul central al muzeului, sala Vasile Palade. Vor prezenta dr. Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad, și Roxana Pătrașcu, muzeograf din cadrul Muzeul Național de Istorie a României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.