Unul din cele 122 de centre de zi și rezidențiale publice ce vor fi finanțate și construite sau supuse reparațiilor capitale la nivelul întregii țări de către Ministerul Muncii va fi ridicat la marginea Bârladului. Investiția se ridică la peste 32 milioane de lei și va trebui să fie realizată în 36 de luni.
La jumătatea lunii noiembrie, oficialii Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) au anunțat că, în următorii ani, MMSS va face investiții de peste 370 milioane de lei pentru repararea sau construirea de centre de zi și rezidențiale publice și private în întreaga țară. Potrivit unui comunicat de presă al MMSS, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a semnat deja Ordinul nr. 3.234 din 8 noiembrie 2024 privind finanțarea unor investiții pentru centre de zi și rezidențiale publice și private care au ca principali beneficiari vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați. Investițiile urmăresc îmbunătățirea condițiilor de viață pe care le au beneficiarii, dar și creșterea siguranței. Finanțările au vizat realizarea de lucrări în vederea obținerii autorizației pentru securitate la incendiu, construcția de clădiri noi, reparații capitale, renovări, lucrări de extindere și dotarea centrelor.
În total, vorbim despre 204 astfel de centre publice și private, ale căror finanțări se ridică la peste 370 milioane de lei. Concret, vor fi construite sau reparate capital 122 de centre publice pentru care suma alocată este de 164.396.797 lei și 82 de centre private pentru care suma alocată este de 206.845.570 lei.
Pe lista celor 122 de centre publice se regăsește și unul care va fi construit la Bârlad. Este vorba despre ridicarea unui Cămin pentru Persoane Vârstnice ce va fi în subordinea Primăriei, respectiv a Direcției de Asistență Socială. Investiția va avea o valoare de 32.043.673,91 lei (aceasta este suma solicitată pe perioada derulării finanțării) și se va derula pe parcursul a 36 de luni. Noul azil de bătrâni va fi construit în partea de Est a orașului, în vecinătatea blocurilor ANL din zona fostei fabrici de cărămidă, mai exact pe strada Trestiana nr. 7.
„Reforma sistemului de asistență socială din România a început printr-un cadru legal clar care asigură o protecție sporită beneficiarului. Nimic nu se poate face fără o dezvoltare a infrastructurii sociale astfel încât persoanele vulnerabile să aibă servicii de calitate și condiții care să le ajute să fie cât mai independente. Ne bazăm pe parteneriatul cu administrațiile locale și societatea civilă pentru ca aceste finanțări să aibă maximum de eficiență”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.