Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Toyota ce figura în bazele de date ca fiind furat.

În data de 5 octombrie, în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu cetățenie română și Republica Moldova. Acesta transporta, cu ajutorul unei platforme, un autoturism.
„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului transportat, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui conațional, a preluat autoturismul și, totodată, că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu”, a precizat comisar de poliție Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.
Potrivit acesteia, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 70.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.