Muzeul Județean „Stefan cel Mare” Vaslui organizează expoziția temporară „Alexandru Ioan Cuza 150”, care va avea vernizajul marți, 5 noiembrie 2024, începând cu ora 13.00 în Sala „Arta” a instituției de cultură. Pentru că în 2023 s-au împlinit 150 de ani de la moartea „părintelui fondator” al României moderne, expoziția își propune să aducă în prim-plan viața și rolul jucat de domnitorul Unirii la realizarea pietrei de temelie a statului român.

„La inițiativa Muzeului Național de Istorie a României, nouă muzee din țară și-au dat mâna pentru a pune în scenă un proiect fără precedent, dedicat uneia dintre cele mai importante și interesante personalități din istoria românilor. Au răspuns pozitiv la acest demers: Muzeul Judeţean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Complexul Muzeal „Moldova” Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Municipiului București, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București, Muzeul Naţional al Bucovinei, Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad”, se arată într-un comunicat al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, care arată că, pentru că în 2023 s-au împlinit 150 de ani de la moartea „părintelui fondator” al României moderne, expoziția va aduce în prim-plan viața și rolul jucat de domnitorul Unirii la realizarea pietrei de temelie a statului român.
Vizitatorii vor putea admira obiecte de patrimoniu, precum: tronul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și cel al Doamnei Elena Cuza, sabia de învestitură primită de sultanul Abdul Medjid I, trusa de pistoale de duel dăruită de împăratul Napoleon al III-lea, picturi semnate de Carol Popp de Szathmary și Theodor Aman, tunica și casca de colonel de lăncier, decorații, fotografii, documente, litografii.
De asemenea, vor fi etalate obiecte personale ale primului domnitor al Principatelor Române (ceasuri, bijuterii, tabachere, porțelanuri), ale Doamnei Elena Cuza (scrisori, sigilii, bijuterii, argintărie) și ale colaboratorilor săi, printre care marele om politic Mihail Kogălniceanu și poetul Vasile Alecsandri.
Toate aceste bunuri de patrimoniu, însoțite de alte exponate, vor contura o imagine cât mai fidelă și corectă a celui care a fost domnitorul și omul Alexandru Ioan Cuza.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 5 noiembrie 2024 – 28 februarie 2025, de marți până duminică, între orele 9:00 -17:00 (ultima intrare 16:30).










