Poliţiştii de frontieră de la Albița cercetează un bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de ședere în Polonia și un permis de conducere similar celor eliberate de autoritățile din Polonia, care s-au dovedit false.

Pe 3 septembrie, în jurul orei 05.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, de 36 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de pașaport, un permis de ședere și un permis de conducere similare celor eliberate de autoritățile din Polonia.
„Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de ședere, respectiv a permisului de conducere, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false”, au transmis polițiștii de frontieră, care au arătat că, cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentele în cauză în anul 2023, prin intermediul patronului firmei la care lucra, în Polonia.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.