Pentru duminică, 18 august 2024, Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Episcopia Hușilor și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, organizează, în centrul Civic al municipiului Vaslui, Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”.
Vasluienii iubitori ai muzicii și în special al acestui gen muzical se pot delecta la sfârșitul săptămânii viitoare în Centrul civic al Vasluiului, cu muzică religioasă și corală în cadrul unui festival care va aduna cele mai prestigioase formații corale de excepție. Intrarea va fi liberă.
Ediția de anul acesta este a patra organizată în municipiul Vaslui, după mai multe ediții anterioare dedicate compozitorului Gheorghe Cucu în localitatea sa natală, Puiești, județul Vaslui.
Până acum festivalul s-a bucurat de succes în rândul vasluienilor, ceea ce a determinat organizatorii să aducă pe scenă formații care au adus o creștere a standardelor din punct de vedere calitativ.
Entuziasmul publicului și calitatea invitaților, alături de organizarea de excepție a primei ediții, din 2021, de la Vaslui, au fost imboldul pentru organizarea, la aceleași standarde, și a evenimentului din acest an.
Dorința organizatorilor este ca Festivalul „Gheorghe Cucu” să se înscrie în seria evenimentelor de marcă ale județului Vaslui, cu ecouri în întreaga țară.
Evenimentul va avea loc duminică, 18 august 2024, începând cu ora 18:30, de la care pe scena din Centrul Civic al municipiului Vaslui se vor afla Corala „Fantasia”; Corul „Sfânta Muceniță Chiriachi”, Huși; Corul „Belcanto” din Republica Moldova; Corul „Dignus Est” din Vaslui; Corala „Kinonia” din Drobeta Turnu Severin; solista Maria Coman; Grupul „Trei Parale” din București și Grupul Psaltic „Tronos” din București.