Episcopia Huşilor, reacție după condamnarea fostului episcop Corneliu Bârlădeanul: „Regretăm profund sminteala creată de acest caz, greu de imaginat”

Episcopia Huşilor a transmis, vineri, un comunicat de presă ca reacție la condamnarea fostului episcop Corneliu Bârlădeanu. Episcopia spune că regretă „sminteala” creată în cazul fostului episcop, care a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru viol şi alte agresiuni sexuale, alături de fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, care a primit o condamnare de 15 ani.


„Întrucât au fost mai multe solicitări din partea presei, privind formularea unui punct de vedere referitor la hotărârea de condamnare în primă instanţă a fostului episcop Cornel Onilă şi a numitului Jitaru Sebastian, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, menţionăm că instituţia noastră a luat act de această condamnare, precum şi de gravitatea deosebită, sub toate aspectele, a faptelor imorale reţinute în sarcina inculpaţilor. După ce va fi emisă o hotărâre definitivă în acest caz, forurile prevăzute de Statutul şi Regulamentele bisericeşti sunt abilitate să ia măsurile care se impun. Începând cu luna august 2017, Episcopia Huşilor nu a mai avut niciun fel de legătură canonică cu sus-numiţii. Regretăm profund sminteala creată de acest caz, greu de imaginat, precum şi comportamentul nedemn faţă de persoane nevinovate şi aflate în incapacitatea de a se apăra, victime ale acestor abuzuri sexuale constatate de instanţa juridică”, se transmite în comunicatul postat pe site-ul Episcopiei Huşilor.
Episcopia mai arată că, până la pronunţarea definitivă în această speţă, consideră că gravitatea faptelor este sporită cu atât mai mult cu cât acestea sunt reţinute în sarcina unor slujitori ai Bisericii, care trebuiau să fie, prin excelenţă, exemple de moralitate şi de respect faţă de demnitatea persoanei umane.

„Nicio instituţie nu poate fi confundată cu o persoană”

„Precizăm, încă o dată, faptul că nicio instituţie nu poate fi confundată cu o persoană. Orice mentalitate care susţine o asemenea abordare este ilogică şi ilegitimă. Astfel, Episcopiei Huşilor nu i se impută responsabilitatea pentru faptele penale şi imorale reţinute în sarcina inculpaţilor, ci este considerată, principial, de legiuitor, drept garant, în eventuala insolvabilitate a acestora. Culpa le revine în mod exclusiv persoanelor în dreptul cărora au fost reţinute infracţiunile, iar Episcopia Huşilor are drept de regres împotriva celor în cauză. În spiritul acestor realităţi, Episcopia Huşilor va contesta îndeplinirea condiţiilor legale privind atragerea răspunderii solidare, ca parte responsabilă civilmente. Ne manifestăm profunda compasiune şi înţelegere faţă de persoanele vătămate, conştientizând efectele negative, pe termen lung, generate asupra lor, de această speţă”, mai transmite Episcopia Hușilor, care precizează că îşi rezervă dreptul de a nu mai comenta pe marginea acestui subiect până la o decizie finală a instanţei.

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale, a fost condamnat la opt ani de închisoare, potrivit unei decizii a Curţii de Apel Galaţi. În același timp, fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, care a executat anterior o pedeapsă privativă libertate pentru că l-ar fi şantajat pe fostul episcop ameninţând că va face publică o înregistare în care fostul prelat ar fi întreţinut raporturi homosexuale cu un elev de la Seminarul Huşi, a fost condamnat, de asemenea, pentru viol şi alte agresiuni sexuale la 15 ani de închisoare. Sentinţele pronunţate joi nu sunt definitive. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.