Drum județean modernizat cu peste 61 de milioane de lei

Drumul județean DJ 244K va fi modernizat printr-o finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Contractul de finanțare cu valoarea totală a investiției de 61.755.209 lei pentru realizarea obiectivului de investiții „Reabilitare și modernizare DJ 244K: DN 24 (Muntenii de Sus) – Tanacu – Bălțați – Crăsnășeni – Leoști – Vinețești – Oltenești – Zgura, L= 19,000 km” a fost deja semnat pe 20 mai.

Înainte de trecerea la executarea lucrărilor mai sunt, totuși, câteva impedimente, precum faptul că, pe amplasamentul acestui obiectiv de investiții, podul de la km. 22+800, peste râul Crasna, nu are întocmită o documentație cadastrală. O altă problemă constă în faptul că două cărți funciare care fac parte din ultimul tronson al investiției, trebuie actualizate, în sensul corectării documentației cadastrale existente în acord cu legislația în vigoare.

„În acest moment, se lucrează la documentația necesară contractării serviciilor pentru elaborarea documentației tehnico-economice, faza proiect tehnic de execuție (PTE). Pentru a se asigura buna implementare a investiției, trebuie remediate unele situații legate de limitele de proprietate ale drumului județean DJ 244K”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.