A început „Astrovara”, vacanța astronomilor amatori ai Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad

Odată cu terminarea cursurilor școlare și intrarea în vacanța de vară, Asociația Astronomică „Sirius” (AAS) Bârlad a dat startul proiectului educațional „Astrovara 2024”.

Scopul acestui proiect este explorarea de către copiii și elevii din Bârlad și împrejurimi a temei universului vizibil si invizibil, prin lecturi, activități practice și observații pe timp de zi și de noapte cu telescoape și alte instrumente optice. Activitățile se vor desfășura sub forma unor ateliere de lucru, prezentări și aplicații practice vizând utilizarea instrumentelor de observare și a echipamentelor din dotarea AAS, identificarea obiectelor Messier vizibile în perioada respectivă, astrofotografia, activitatea solară, determinarea diametrului Soarelui. Din perspectiva participării în luna septembrie 2024 la Proiectul internațional „Erathostenes”, pe toată perioada vacanței de vară se va efectua, repetitiv, experimentul privind determinarea distanței zenitale a Soarelui.

„Participarea la acest proiect este gratuită. Copiii și elevii vor primi ca suport de curs o serie de materiale, precum harta cerului boreal, harta mobilă, pliante, revista «Pași spre infinit» și altele. Școala de vară are un caracter științific și încurajează copiii și elevii care nu au participat până acum la activități de inițiere în astronomie să își extindă orizonturile și să dezvolte o perspectivă cosmică asupra locului din Univers în care ne aflăm”, a explicat profesorul Ioan Adam, președintele AAS.

Prima activitate a „Astroverii” a fost programată pentru luni, 24 iunie, de la ora 9.30, la sediul secundar al Asociației, cel din strada 1 Decembrie nr. 38. Următoarele activităţi se vor stabili pentru toată perioada vacanței de vară, în funcţie de solicitările existente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.