Marea majoritate a vasluienilor au sărbătorit Crăciunul așa cum se cuvine. Alții însă au încălcat normele de conviețuire socială, motiv pentru jandarmi de a-i avertiza și chiar sancționa. În minivacanța trecută, jandarmii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9 avertismente și 15 amenzi în valoare de 5.300 lei. Au fost constate 5 infracțiuni. Jandarmii au intervenit în 24 de situații semnalate prin 112 pentru aplanarea unor conflicte.
„În perioada 23 – 26 decembrie a.c., jandarmii vasluieni au acționat zilnic pentru asigurarea climatului de ordine publică, astfel încât manifestările publice desfășurate pe teritoriul județului Vaslui s-au desfășurat în condiții de siguranță. În plus, jandarmii au continuat și misiunile permanente de pază și protecție instituțională la obiectivele stabilite în responsabilitate”, a transmis, printr-un comunicat, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, care a precizat că jandarmii au fost prezenți și în zonele aglomerate, atât independent cât și în cooperare cu polițiștii, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică.
În această perioadă, jandarmii vasluieni au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9 avertismente și 15 amenzi în valoare de 5.300 lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru încălcare normelor de conviețuire socială prevăzute de Legea 61/1991. Au fost constate și 5 infracțiuni, 3 independent (încălcarea ordinului de protecție și două fapte de folosire a materialelor pirotehnice fără drept) și 2 în cooperare cu polițiștii (loviri și alte violențe și tâlhărie calificată).
„Tot în această perioadă jandarmii au intervenit în 24 de situații semnalate prin apel la numărul unic de urgență 112 sau direct prin telefon la dispeceratul unității, în majoritatea cazurilor pentru aplanarea unor conflicte”, au mai transmis oamenii legii, care au ținut să dea asigurări că jandarmii vasluieni sunt în permanență la datorie, pregătiți să acționeze pentru siguranța cetățenilor. „Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație de dificultate sau de risc, apelați cu încredere la sprijinul nostru”, .