Jandarm vasluian, dublu medaliat la Campionatul National de Fitness și Culturism

Deși a fost prima sa participare la o astfel de competiții, plutonierul adjutant Zamfir Marius, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, a obținut două medalii, de argint și bronz, alături de soția sa, la cupluri, la Campionatul National de Fitness și Culturism care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Sibiu.

Jandarmul vasluian Marius Zamfir a a reușit să se claseze de două ori pe podium la Speedfit Fitness Challenge, Campionatul Național de Fitness și Culturism, care a avut loc la Sibiu, la sfârșitul săptămânii trecute, obținând locul al doilea la proba single și locul al treilea, alături de soția sa, la cupluri.

,,Am participat la multe concursuri în viața mea, dar acesta mi-a împins limitele la maxim la tot ce înseamnă viteză, rezistență, forță și tehnică”, spunea Marius după sfârșitul competiției.

„Marius face parte din colectivul Jandarmeriei Vaslui din anul 2006 și este un obișnuit al podiumului la competițiile la care participă. A obținut numeroase medalii la concursurile naționale de Unifight, Lupte Libere și Judo, ultima medalie fiind cea de bronz, obținută în luna aprilie a anului trecut la Campionatul Național de JUDO al Ministerului Afacerilor Interne. Colegul nostru practică fitness, lupte libere și judo de peste 20 de ani, este mai mereu prezent la sală de fitness în timpul liber, iar sportul reprezintă pentru el cea mai mare pasiune, o bucurie pe care îi place să o împărtășească tuturor”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, precizând că, pe lângă calitatea de sportiv, Marius Zamfir este și antrenorul clubului din care face parte, club care sub îndrumarea sa a reușit să se întoarcă de la campionatul recent încheiat cu 8 medalii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.