Adolescenta de 18 ani, din Cozmești, suspectată că și-a ucis prietena de aceeași vârstă și i-a abandonat cadavrul într-un parc din Mangalia, a fost trimisă după gratii. Judecătorii constănțeni au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile sub acuzația de omor.

În după-amiaza zilei de 7 august, adică la o zi și câteva ore de la descoperirea unei crime care a șocat întreaga Românie, ucigașa a fost arestată preventiv. Este vorba despre Loredana Ionela Atănăsoaie, de 18 ani, din comuna Cozmești, suspectată că i-a luat viața Alinei Elena Ciobanu, tot în vârstă de 18 ani și tot din Cozmești.
„În baza art. 226 Cod de Procedură Penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu privire la inculpata Atănăsoaie Loredana-Ionela. În baza art. 223 alin. 2 Cod de Procedură Penală, dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 07.08.2023 şi până la data de 05.09.2023, inclusiv, a inculpatei Atănăsoaie Loredana-Ionela, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin.1 Cod Penal. În temeiul art. 230 din Codul de Procedură Penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpata Atănăsoaie Loredana-Ionela. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07.08.2023, ora 14.55”, este hotărârea pe scurt a magistraților Tribunalului Constanța.
Cele două adolescente au plecat de acasă pe litoral, unde s-au angajat cameriste la un hotel din stațiunea Saturn. În urma unui conflict izbucnit din cauză că victima își înșela prietenul și îi cerea celeilalte să o acopere, conflict ce s-a lăsat cu o bătaie serioasă, Loredana a răbufnit și i-a tăiat gâtul Alinei. Ulterior, a desfigurat-o pentru a nu mai putea fi recunoscută, după care a pus-o într-o valiză și a dus-o cu taxiul într-un parc din Mangalia, unde a lăsat-o sub o bancă. Cadavrul victimei a fost descoperit în zorii zilei de 6 august, de un bărbat care voia să se ducă la pescuit și tocmai trecea prin zonă.
„Pe la cinci şi un sfert, mă duceam la pescuit şi trecând pe aici, că stau aproape, am crezut iniţial că este un câine. Când am văzut că este o fiinţă umană, am încercat să o trezesc. Am dat să o trezesc, nu a mişcat deloc. Am cerut ajutor la doi băieţi din parcare, eram speriat. (…) Au sunat la Poliţie, a venit repede Salvarea. Fata era chircită sub bancă. (…) Era înghesuită acolo, faţa ei era desfigurată total, nu se mai cunoştea nimic. M-a apucat plânsul. (…) Avea părul creţ, negru, brunetă. Am intrat într-o spaimă…, nu avea faţă deloc, era bătută faţa ca să nu se cunoască, avea la gât, undeva, înţepături. (…) Când au venit legiştii, au constatat că era moartă de cinci ore. Era moartă. La miezul nopţii, nu umblă nimeni pe aici”, a declarat bărbatul jurnaliştilor din presa locală.










