Proiecte esențiale de infrastructură din județ, finanțate și în 2023

După o zi întreagă de dezbateri, miercuri, 14 decembrie, cele două Camere reunite ale Parlamentului au aprobat, legea bugetului de stat pe anul 2023. Evident, ca de fiecare dată, pe domenii de activitate și pe ministere, și cu numeroase amendamente depuse de senatori și deputați din partea tuturor partidelor parlamentare.

O veste bună vine de la Iulian Mihail Bîca, senator liberal de Bârlad, care anunță că s-a numărat printre parlamentarii care au votat alocarea de fonduri pentru patru mari investiții de infrastructură din județul Vaslui.

„Bugetul pe 2023 pune județul Vaslui pe harta investițiilor în infrastructura rutieră și feroviară. Am susținut și votat următoarele proiecte importante din județul Vaslui: • Varianta de Ocolire Bârlad – aflată în execuție (60%), se regăsește pe lista principalelor proiecte finanțate din fonduri europene și de la bugetul Ministerului Transportului pe anul 2023. Valoarea totală a acestui proiect este de 189.668.000 lei, prin buget fiind alocate toate sumele necesare finalizării investiției; • Varianta de Ocolire Vaslui – cu o valoare totală de 655.602.000 lei, are alocate sumele necesare întocmirii documentației și începerii lucrărilor; • Drum Express Tișița – Albița – se continuă întocmirea studiului de fezabilitate cu profilul de drum express pe toată lungimea, fiind alocate toate sumele necesare întocmirii documentației; • Magistrala Feroviară M600 Iași – Bârlad – Tecuci – se vor executa lucrări de modernizare și restabilire a parametrilor tehnici în vederea creșterii vitezei de circulație a trenurilor. În acest moment se află în faza de licitație a lucrărilor de execuție. Valoarea lucrărilor este de 50.9 milioane euro, iar durata de execuție este de 18 luni”, a anunțat senatorul Bîca.

Acesta a precizat că va urmări stadiul de implementare a proiectelor și le va aduce la cunoștința cetățenilor progresul acestora.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.