Un copilaș de șase ani din Buda, comuna Oșești, a fost adus de urgență la spital cu arsuri pe față și corp după ce a aruncat benzină în foc dintr-un recipient. Micuțul a avut șansa de a o avea pe mama sa alături, care a turnat imediat apă peste el.

Un echipajul al ambulanței SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) a intervenit de urgență seara trecută în localitatea Buda, comuna Oșești, pentru salvarea vieții unui copil în vârstă de șase ani care a suferit arsuri. Micuțul aruncase un recipient cu benzină în foc, moment în care hainele de pe el au luat foc.
La sosirea echipajului de intervenție copulul a fost găsit cu arsuri pe față și pe corp, primind primul ajutor, pentur ca apoi să fie transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Șansa copilul a fost ca, în momentul în care hainele de pe el au luat foc, mama sa să fie în apropiere, aceasta atuncând imediat cu apă peste el.
Copilul a fost internat cu arsuri de gradul II pe aproximativ 10% din suprafața corpului.










