Brandul „Familia Safir” debutează exploziv!

Câteva mii de vasluieni au participat, duminică, 25 septembrie 2022, la evenimentul de lansare a noului brand al grupului de firme Safir, „Familia Safir”. Una dintre afacerile de familie foarte puternice și stabile din zona Moldovei și chiar din țară, „Familia Safir” a celebrat prin muzică și dans noua identitate vizuală, organizând un flash mob – cel mai mare organizat până acum în România, stabilind, astfel, și un record.

Duminică, la prânz, în Piața Civică a Vasluiului a avut loc cel mai mare flash mob din România, eveniment prin care întreaga comunitate locală a marcat, alături de familia Safir, șapte decenii și patru generații de antreprenoriat românesc. Ineditul provocării și popularitatea indiscutabilă a produselor Safir au adus la un loc câteva mii de participanți, dornici să participe la un flash mob cu potențial de a stabili un record.

Așa s-a și întâmplat! Vremea frumoasă, codul vestimentar atrăgător și cadourile surpriză, precum și promisiunea realizării unui proiect util pentru comunitate, au fost elementele care au făcut ca, oficial, numărul participanților la flash mob să treacă de 1.900 – un record de participare la evenimentele de acest gen.

Movul este culoarea care dă noua identitate vizuală a „Familiei Safir”, brandul sub care vor fi comercializate produsele grupului de firme Safir. Pentru fiecare participant la acțiune, familia Safir a donat câte 10 euro, bani care vor fi folosiți pentru un proiect comunitar al Vasluiului.

„Vă mulțumim pentru că sunteți în număr atât de mare alături de noi. Țin să mulțumesc, în primul rând, marii familii Safir, care înseamnă cei 700 de angajați ai grupului de firme, și vă mulțumesc dumneavoastră, cei care ne susțineți zi de zi. Vă mulțumim pentru că ne sunteți alături”, a spus Ghiorghi Safir, managerul general al grupului de firme Safir.

Felul de a fi bun

Începând cu luna octombrie, produsele Deliciosul de Vaslui, Zdravăn Moldovenesc și Răsfăț Românesc (anterior Fomică?) vor fi grupate sub un singur nume de brand „Familia Safir” ce le va face ușor de identificat la raft.

Acest moment înseamnă însă mai mult decât succesul unei afaceri, el reprezintă succesul parteneriatului dintre Familia Safir și comunitatea din care cu mândrie și respect facem parte. Avem convingerea fermă că binele unei companii este strâns legat de binele comunității în care ea crește și se dezvoltă și că Felul de a fi bun se învaţă în familie şi se dăruieşte mai departe în comunitate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.