Compozitorul Eugen Doga își lansează autobiografia la Vaslui

Devenit anul trecut cetățean de onoare al municipiului Vaslui, compozitorul Eugen Doga își va lansa volumul autobiografic în cadrul Zilelor Culturale ale orașului.

„Viața mea așa cum a fost să fie” este titlul volumului autobiografic pe care celebrul compozitor Eugen Doga, ajuns la vârsta de 85 de ani, îl va lansa în cadrul Zilelor Culturale ale municipiulului Vaslui. 

Este o carte tipărită anul trecut, de 400 de pagini, care la Vaslui va fi lansată pe 14 august, de la ora 11.00, la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.

În volum, compozitorul rememorează trăirile copilăriei sale, anii petrecuți alături de maeștrii săi de la Conservator, precum și o recapitulare a anilor devenirii sale ca om împlinit profesional și familial.

„M-am străduit, în măsura în care e cu putință, să fiu obiectiv, să reproduc multe momente prin negura vremii, care nu se limitează la întorsul filelor calendarului, ci ne mai și atrage în vâltoarea ei și ne revine o luptă grea pentru a ne menține în zona ei de atracție, ca să nu fim aruncați în niciunde”, notează compozitorul în prefața cărții.

În aceeași zi, Eugen Doga va susține un spectacol aniversar – 85, alături de Orchestra Națională Simfonică „Teleradio Moldova” Chișinău.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Vaslui, Primăria municipiului Vaslui, Primăria municipiului Chișinău și Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui

Anul trecut, tot în cadrul Zilelor Culturale ale municipiului Vaslui, compozitorul Eugen Doga a primit, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Vaslui, titlul de cetăţean de onoare al municipiului reşedinţă, în urma votului exprimat în unanimitate de aleşii locali.
„Am îndrăznit să vin în faţa dumneavoastră să prezint un om. Este un om cu adevărat deosebit, pentru că s-a dedicat unei zone de a mulţumi sufletul. Lucrurile materiale se pierd în timp, însă arta, compoziţia rămân veşnice. Pentru noi sunteţi o mare personalitate, opera dumneavoastră va rămâne peste vreme. Momentul de astăzi să vă rămână în suflet ca o dată când aţi pătruns definitiv în inimile vasluienilor”, a spus atuinci primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.
Compozitorul Eugen Doga s-a declarat onorat de distincţia primită şi a spus că acest titlu îl obligă să revină în Vaslui şi cu alte ocazii, ceea ce se și întâmplă. „Fiecare dintre noi are un traseu al vieţii dăruit de Cel de Sus şi trebuie să îl trecem cu demnitate. Eu sunt un scriitor muzical. Scriu pentru a aduce bucurie lumii. Eu caut curentul care mângâie, care aduce bucurie, fericire, care ne uneşte”, a afirmat Eugen Doga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.