Cea mai mare sumă aprobată de Guvernul României pentru programele de investiții transfrontaliere a fost alocată programului România – Republica Moldova (77.298.439 de euro), pentru care județul Vaslui este eligibil. Până acum, prin acest gen de proiecte, s-au făcut numeroase investiții în județ, precum dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență sau reabilitarea Ansamblului Monumental de la Podul Înalt, unde lucrările sunt în curs.
În ultima sa ședință, Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), negocierea şi semnarea, de către România, a programelor de finanţare a investiţiilor transfrontaliere dintre România şi Ucraina, Republica Moldova şi ţările învecinate Mării Negre.
Pentru aceste negocieri viitoare, s-a propus ca Programul România-Republica Moldova să aibă un buget de 77.298.439 de euro, în aria eligibilă fiind incluse judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi întregul teritoriu al Republici Moldova, după cum a precizat MDLPA.
Bugetul programului România-Ucraina este de 54.050.004 de euro, iar investiţiile pot fi realizate în judeţele Satu Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Tulcea şi oblasturile Zakarpatia, Cernăuţi, Odesa şi Ivano-Frankivsk, în vreme ce Bugetul total al Programului Interreg VI-B NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027 este de 72.275.137 de euro, în aria eligibilă fiind incluse Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România (regiunea SE), Turcia şi Ucraina.
În perioada 2021-2027, cele trei programe vor finanţa proiecte de cooperare în domenii precum situaţii de urgenţă, educaţie, sănătate, inovare, cercetare, protecţia naturii, schimbări climatice, prevenirea riscurilor, cultură, turism, siguranţă, securitate şi bună guvernanţă, a anunţat un comunicat de presă al MDLPA.
În perioada următoare, programele vor fi înaintate Comisiei Europene spre aprobare.
Investiții importante în județ prin proiecte transfrontaliere
În trecut, județul Vaslui a beneficiat de numeroase și consistente prin acest program, precum Proiectul transfrontalier „Viziuni comune”, finanțat în cadrul Programului de Vecinatate Romania-Moldova 2004 – 2006, Phare CBC 2005, prioritatea 1: Dezvoltare economică și socială, care a fost implementat de Consiliul Județean Vaslui în parteneriat cu două consilii raionale din Republica Moldova: Soroca și Hîncești. Valoarea totală a proiectului a fost de 62.950 Euro, din care 56.655 Euro a reprezentat finanțarea nerambursabilă a Uniunii Europene și a Guvernului României. Scopul proiectului a fost sprijinirea administrațiilor publice din comunități mici din județul Vaslui și cele două raioane în elaborarea de strategii proprii de dezvoltare economico-socială, printr-o serie de activități menite să le îmbunătățească capacitatea de analiză, planificare și identificare a resurselor necesare pentru dezvoltarea comunitară. Prin proiect au fost realizate activități de formare a formatorilor în planificare strategică, activități de instruire a funcționarilor publici de la nivel local în domenii de interes pentru susținerea dezvoltării economice locale, au fost elaborate și editate strategii locale de dezvoltare pentru 7 comunități mici, a fost realizat transferul de know-how în domeniul planificării strategice și au fost identificate noi oportunități de colaborare în domeniul dezvoltării economice locale la nivel transfrontalier.
Printr-un alt proiect transfrontalier, „Îmbunătățirea timpului de reacție pentru prevenirea și eliminarea inundațiilor din zona transfrontalieră”, în care județul Vaslui a fost partener cu raioanele Hâncești, Criuleni, Dubăsari, Anenii Noi și Streșeni din Republica Moldova, proiect în valoare de 330.000 euro, s-a achiziționat tehnică de lucru necesară pe timpul situațiilor de urgenţă, și anume: 6 motopompe plutitoare, 6 motopompe pentru noroi, 4 motopompe de medie capacitate, 50 furtunuri pentru motopompe, două corturi gonflabile prevăzute cu aparate de aer condiționat, un generator electric, o remorcă transportoare, urmând a fi achiziționate o dronă de cercetare a zonelor inundate, precum si echipamentul IT necesar gestionării efectelor inundaţiilor.
Derulat în parteneriat cu Consiliul Raional Hînceşti, Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui şi Primăria comunei Muntenii de Jos, proiectul transfrontalier „Pe urmele lui Ștefan cel Mare” prevede intervenţii de stabilizare a terenului pe care este amplasată statuia ecvestră a domnitorului Ştefan Cel Mare de la Băcăoani, consolidarea şi restaurarea soclului, refacerea celor două terase, curăţarea statuii din bronz, refacerea patinei la statuie dar şi la cele două basoreliefuri, restaurarea treptelor şi alte lucrări necesare pentru a pune în valoare ansamblul monumental Podul Înalt şi valorificarea sa în scop turistic. Lucrările sunt în curs de efectuare în acest moment. Pe terenul adiacent monumentulului se vor realiza un parc tematic „Ctitorii ştefaniene”, un teatru de vară cu 350 locuri care va oferi posibilitatea susţinerii unor evenimente culturale şi un spaţiu în aer liber dedicat susţinerii unor evenimente de tipul târgurilor cu produse tradiţionale. Proiectul are o valoare de 1,6 milioane de euro, suma gestionată de Consiliul Judeţean Vaslui fiind de aproximativ 1,4 milioane de euro. Proiectul mai cuprinde reabilitarea Muzeul Ciuciuleni din raionul Hînceşti, Republica Moldova, obiectiv inclus în hubul turistic al raionului, precum şi crearea de festivaluri şi evenimente care să promoveze obiceiurile şi tradiţiile locale.