Fostul director al școlii din Fedești, comuna Șuletea, a făcut plângere penală pentru că la școala pe care a condus-o lipsesc puțul și fosa septică prinse în proiect, dar neconstruite. Primarul Ciprian Tamaș se apără explicând că investiția nu se mai justifica, odată cu implementarea unui alt proiect, pentru apă și canalizare, și a fost scoasă din proiect.
Primarul din Șuletea, Ciprian Tamaș, este „afectat emoțional” după ce a aflat că este cercetat de către Inspectoratul de Poliție al Județului pentru modul în care s-au derulat lucrările de reabilitare a școlii din Fedești. Cercetările polițiștilor vasluieni vin după ce fostul director al școlii din Fedești a făcut o plângere penală, acuzând faptul că puțul și fosa septică există doar în proiect lucrărilor de reabilitare a școlii, însă în realitate acestea nu au fost construite. Primarul consideră debutul anchetei împotriva sa „un eveniment urât, un eveniment care efectiv m-a afectat emoțional!”.
„Am fost sunat de un comisar de la IPJ Vaslui să îmi spună că are în lucru o plângere împotriva mea… făcută de un om cu scaun la cap, un om care ar fi trebuit să îmi spună măcar un simplu „mulțumesc” pentru toată implicarea mea în sistemul educativ al frumoasei noastre comunități!”, scrie primarul pe pagina sa de socializare.
„Ei bine, fostul director de la școala noastră mi-a făcut plângere penală că la școala Fedești, școală de altfel refăcută de mine din temelii, aș fi făcut un puț și o fosă septică doar în acte, că acestea nu există în realitate, iar eu le-aș fi decontat!”, spune primarul înainte de a explica cum s-au întâmplat lucrurile în realitate.
Tamaș arată că, într-adevăr, puțul și fosa septică de la școală au fost prinse în proiectul inițial, însă, după implementarea unui alt proiect pentru apă și canalizare, acestea au devenit inutile. „Atunci, la început, când apa de la Fedești era doar un vis frumos al oamenilor, am prevăzut în proiectul școlii un puț și o fosă… Gândeam că ne va fi de folos atât la școală, cât și în sat, măcar prin mahala! A urmat un alt proiect… o altă finanțare, de la același minister, cea pentru apă și canalizare! Împreună cu proiectanta noastră și cu dirigintele de șantier, am hotărât să renunțăm la puț și fosă! Am solicitat proiectantului să emită o dispoziție de șantier de renunțare, iar obiectivele nu s-au mai realizat! Nu își mai justificau investiția, mai ales că și primaria avea o cotă parte de finanțare!”. Acesta este explicația primarului, care și-a ales un motto pentru această întâmplare, mai ales că este a doua oară când fostul director face plângere penală împotriva sa: „Ce nu mă doboară, mă face mai puternic!”.