Cu Moș Crăciun în frunte, 22 de voluntari ai SMURD Vaslui au ajuns la cinci familii necăjite din comunele Lipovăț, Dănești și Deleni și cei 14 copii ai lor cu haine, încălțăminte, alimente, rechizite și jucării. Totul în cadrul unui proiect umanitar intitulat „Îngerii cu aripi roșii”.

În acest an, Crăciunul a venit mai devreme pentru 14 copii ai unor familii nevoiașe din comunele Lipovăț, Dănești și Deleni.
Începând cu luna noiembrie, voluntarii SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui au inițiat un proiect umanitar cu numele „Îngeri cu aripi roșii”.
Într-un timp record, voluntarii SMURD și pompierii militari au reușit să adune bani, haine, încălțăminte, alimente, rechizite și jucării pentru 24 de copii și cinci adulți. Voluntarilor SMURD din cadrul ISU Vaslui li s-au alăturat și câțiva dintre elevii școlii gimnaziale „Ștefan cel Mare” din municipiul Vaslui.
Astăzi, după ce au finalizat ultimele detaliile, voluntarii au pornit la drum.
„Cu Moș Crăciun în frunte, voluntarii au poposit la cinci familii greu încercate din comunele Lipovăț, Dănești și Deleni. În acest an, Crăciunul a venit mai devreme pentru cei 14 copii ai familiilor Ungureanu, Tufă, Tătaru, Ungureanu și Chelaru, aceștia primind jucării, dulciuri, rechizite, produse alimentare, haine și încălțăminte de iarnă, produse pentru igiena corporală, dar și foarte multă bucurie. De asemenea, rechizite și dulciuri au primit încă zece copii din localitatea Rafaila”, au transmis cei de la SMURD Vaslui.
„Bucuria acestor copii ne-a motivat să continuăm să mergem chiar și pe această vreme neprielnică. Noi trebuie să ne îndeplinim misiunea noastră umanitară, indiferent de obstacole”, a declarat unul dintre cei 22 voluntari care au participat la acțiune.
Voluntarii care fac parte din proiectul „Îngeri cu aripi roșii” pregătesc alte acțiuni de bineface în viitorul apropiat.











