Nu mai puțin de 1.011 tablete conectate la internet, 70 de laptop-uri, 32 sw proiectoare, cinci table interactive și patru camere web destinate dotării elevilor și unităților școlare din comuna Zorleni și achiziționate cu fonduri europene sunt livrate, în aceste zile. Toate au fost achiziționate în cadrul proiectului „Furnizare echipamente IT de tipul tabletelor de uz școlar cu internet inclus și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice din mediul online”, în valoare totală de 1.799.982 lei cu TVA.
Așa cum se obișnuiește de câțiva ani, Paula Denisane-Hultoană, primărița comunei Zorleni, a anunțat, ieri, 29 decembrie, prin intermediul rețelelor de socializare că, în aceste zile, au fost livrate tabletele pentru elevi. Este vorba despre echipamente IT conectate la internet ce au fost achiziționate în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri UE pentru buna desfășurare a cursurilor școlare în timpul pandemiei, când orele se desfășoară online. Proiectul se intitulează „Furnizare echipamente IT de tipul tabletelor de uz școlar cu internet inclus și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice din mediul online” și a fost finanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Așa cum se arată pe SICAP, contractul (semnat pe 20 decembrie) a fost adjudecat de firmele Visual Fan și Maguay Computers pentru suma de 1.512.590 lei fără TVA (adică 1.799.982 lei cu TVA).
„Au ajuns tabletele la Zorleni! Impactul pandemiei COVID-19 a bulversat la nivel național și sistemul educațional. Ca măsură de protecție în rândul copiilor și al cadrelor didactice, s-a trecut în mai multe rânduri la desfășurarea cursurilor în sistem online. Unitățile de învățământ nu au dispus de o bază materială și de o tehnologie modernă adecvată acestui mod de a suține cursurile, de cele mai multe ori s-a apelat la improvizații, fiind folosite echipamentele proprietatea cadrelor didactice, ale părinților sau ale elevilor. Dotarea unităților școlare cu echipamente specifice învățământului online de către inspectoratele școlare județene sau de către autoritățile centrale a rămas, de cele mai multe ori, la nivel de proiecte și promisiuni. În aceste condiții, responsabilitatea dotării unităților școlare cu astfel de echipamente a căzut TOT în sarcina autorităților publice locale. Mă bucur că, la Zorleni, am reușit să întocmim, să depunem și să obținem finanțare cu fonduri europene nerambursabile pentru proiectul «Tablete și echipamente electronice pentru unitățile școlare din UAT comuna Zorleni, județul Vaslui», prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 2 – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă”, scrie primărița Hultoană pe contul său de facebook.
„Valoarea totală a proiectului a fost de 1.907.321,11 lei, din care 1.855.407,35 lei o reprezintă cheltuieli eligibile în cadrul POC 2014-2020, iar din bugetul local al comunei Zorleni s-au asigurat cheltuielile de cofinanțare în valoare de 37.108,15 lei și cheltuielile neeligibile în valoare de 51.913,75 lei. În cadrul proiectului, au fost achiziționate următoarele echipamente: • tablete cu abonament lunar la internet – 1.011 bucăți; • laptop-uri – 70 bucăți; • camere web videoconferință – 4 bucăți; • proiectoare – 32 bucăți; • table interactive – 5 bucăți. În aceste zile, echipamentele sunt recepționate, se verifică compatibilitatea și conexiunea la internet, urmând ca acestea să fi repartizate unităților școlare și elevilor în primele zile ale lunii ianuarie 2022. Mulțumesc cadrelor didactice și elevilor care s-au oferit voluntari să ne sprijine în această primă acțiune. Bucurați-vă, dragi elevi, de echipamentele primite, păstrați-le și să vă aducă un mare plus în pregătirea voastră școlară. Învățământul a fost și va rămâne pentru mine o prioritate majoră, întrucât consider că educația este baza dezvoltării în viitor a oricărei societăți”, mai scrie edilul.