În cursul zilei de ieri, Ministerul Sănătății a repartizat 7.500 de doze de anticorpi monoclonali celor 147 de spitale din țară ce tratează pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2. Spitalele din Bârlad și Vaslui au primit fiecare câte 40 de doze, medicamentele urmând să fie folosite doar în tratarea cazurilor ușoare și medii pentru a împiedica intrarea virusului în celulă.

Oficialii Ministerului Sănătății au anunțat ieri, 2 noiembrie, că a repartizat astăzi 7.500 de doze de anticorpi monoclonali în 147 de spitale care tratează pacienți infectați cu SARS-CoV-2. Potrivit acestora, medicamentele au fost achiziționate în baza Acordului-Cadru SANTE/2020/C3/091 încheiat între Comisia Europeană și firma producătoare, iar fondurile au fost alocate în luna septembrie 2021 din Rezerva bugetului de stat.
Din total, 80 de doze au ajuns în județul Vaslui: 40 la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad și 40 la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. La Bârlad, spre exemplu, spre finele lui octombrie au mai fost distribuite astfel de doze de anticorpi monoclonali neutralizanți, obținute prin Mecanismul de Protecţie Civilă al UE, dozele fiind donate României de Italia, ca recunoștință pentru ajutorul pe care țara noastră l-a dat în regiunea Lombardia, în anul 2020. Potrivit specialiștilor, anticorpii monoclonali sunt proteine produse în laborator ce imită capacitatea sistemului imunitar de a combate noul coronavirus, se fixează de proteina virală de suprafață (Spike) și blochează astfel capacitatea virusului de a se fixa de celulele umane. Aceștia sunt folosiți doar în tratarea cazurilor ușoare și medii pentru a împiedica intrarea virusului în celulă.
La solicitarea ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, Comisia de specialitate de Boli Infecțioase a realizat o informare către profesioniștii din sistemul sanitar privind modul de administrare al acestor medicamente care a fost transmisă de către Ministerul Sănătății în toare unitățile sanitare cărora le-a fost distribuit produsul. Mai mult, președintele Comisiei de Boli Infecțioase a Ministerului Sănătății, doctorul Virgil Musta, a susținut săptămâna trecută o videoconferință cu medicii care administrează medicamentul în cadrul căreia a explicat modul de administrare și a răspuns la întrebări.
„Anticorpii monoclonali sunt medicamente inovatoare care se administrează în formele ușoare și medii de boală. Corect utilizate, aceste medicamente previn cu succes trecerea la stadii severe. Reprezintă o șansă pentru noi să mai atenuăm internările în secțiile de Terapie Intensivă. Din această cauză, am solicitat conducerii Comisiei de specialitate și reprezentanților Ministerului implicare maximă în valorificarea lor. Fac apel și la medicii de familie care au un rol important în catagrafierea și îndrumarea viitorilor beneficiari ai acestor terapii”, a spus Cseke Attila, ministrul Sănătății.
Când se administrează?
În România, conform protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, utilizarea anticopilor monoclonali – soluție perfuzabilă se administrează pacienților cu forme ușoare și medii de boală, care nu necesită administrare de oxigen și care au factori de risc semnificativi pentru evoluția severă a COVID-19, de preferat în primele 3-5 zile de la debutul simptomelor. Eficiența anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile.
Criterii de eligibilitate – criterii cumulative: 1, 2, 3 și cel puțin unul din factorii de risc:
1. semnarea consimțământului informat;
2. forme ușoare SO2 > 93% fără supliment de oxigen;
3. administrarea anticorpilor monoclonali < 7 zile de la debutul simptomatologiei;
4. factori de risc pentru evoluție severă (se prioritizează persoane cu mai mulți factori de risc);
5. vârsta > 65 de ani;
6. BMI > 30 kg/m^2;
7. boli cardiovasculare severe, insuficiență cardiacă NYHA 4, infarct miocardic recent, cardiopatie ischemică severă;
8. B.P.C.O.;
9. diabet zaharat tip 1;
10. terapie imunosupresoare – terapii biologice;
11. pacienți cu transplant de organe sau măduvă;
12. pacienți cu neoplazii sau hemopatii în terapie;
13. SIDA
În procesul de îndrumare al pacienților pentru administrarea anticorpilor monoclonali, un rol important îl are medicul de familie. Conform recomandărilor Comisiei de Boli Infecțioase, odată intrate în farmacia spitalului, medicamentele pot fi eliberate pacienților, după o prealabilă evaluare clinico-biologică care poate fi realizată fie în spital, fie în cabinetele medicilor de familie care, mai apoi, îndrumă pacienții pentru administrare în spital. Administrarea medicamentelor se va face în 3 locații: • prin spitalizare de zi; • la camera de gardă; • în Unitățile de Primiri Urgențe.