Ca urmare a unei investiții de 5 milioane de lei în consolidarea unui tronson de 1,5 km de cale ferată cu denivelări, dintre Crasna și Roșiești, viteza trenurilor va crește.

CFR va investi 5 milioane de lei în consolidarea unui tronson de cale ferată, situat între Crasna și Roșiești. Tronsonul este destul de scurt, de 1,5 km, dar are denivelări cu valori peste limitele toleranţelor admisibile, așa cum se precizează în anunţul afişat pe platforma electronică de achiziţii publice de companie. Astfel, trenurile parcurg zona respectivă cu o viteză scăzută, pierzându-se timp. Termenul limită de depunere a ofertelor va fi 16 august, iar contractul va fi executat în 12 luni.
Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi a alocat 5 milioane de lei pentru consolidarea terasamentului liniei ferate între Vaslui şi Bârlad, pe o lungime de 1,5 km. Intervenţia este localizată între staţiile Crasna şi Roşieşti, în vecinătatea DN 24/ E581.
Licitaţia porneşte de la valoarea estimată de 5,08 milioane de lei, „pentru servicii de proiectare şi asistenţă tehnică din partea proiectantului şi executarea lucrărilor pentru punerea în siguranţă a căii ferate”, după cum se precizează în caietul de sarcini.
Sunt prevăzute, printre altele, amenajarea unei treceri la nivel (pe DJ 244A) şi lucrări de protecţie a instalaţiilor de telecomunicaţii din zona de refacere a terasamentului, dat fiind că, de-a lungul liniilor, există un cablu subteran cu 20 de fibre optice.