Pentru a evita producerea accidentelor, reprezentanții Garnizoanei Bârlad aduc la cunoștința bârlădenilor că, mâine și miercurea viitoare, aproape toată ziua, se vor executa trageri cu armamentul de infanterie în poligonul Trestiana. Ca urmare, oamenii sunt sfătuiți să evite zona și să respecte toate indicațiile anunțate de autorități.

Zilele trecute, Garnizoana Bârlad a trimis o adresă la Primăria Bârlad prin care se comunică faptul că mâine, 22 iulie, între orele 09.00-16.00, și pe 28 iulie, între orele 09-22.00, în poligonul de tragere cu armamentul de infanterie cu muniție de război Trestiana, se vor executa trageri cu armamentul de infanterie. Poligonul Trestiana este situat la circa 300 metri Nord de sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui. Conducerea Garnizoanei speră, astfel, ca reprezentanții primăriei să-i anunțe pe cetățeni să evite zona, astfel încât să nu se producă eventuale accidente.
„În scopul prevenirii pătrunderii oamenilor, animalelor, vehiculelor și autovehiculelor pe teritoriul poligonului și în zona de siguranță a acestuia și pentru evitarea unor accidente în rândul populației, vă rugăm să luați următoarele măsuri: • anunțarea cetățenilor din împrejurimile poligonului despre data și orele când se vor executa trageri; • în localitățile apropiate poligonului să se afișeze anunțuri cu privire la interzicerea pătrunderii în zona poligonului și zonele de siguranță în ziua și orele menționate; • în ziua când se execută trageri, accesul pe itinerarul Dealul Mare – Trestiana, între marginea de Est a pădurii Dealul Mare și 2 kilometri Nord de Ferma Trestiana se va face numai cu aprobarea militarilor din pază ce sunt instalați în aceste puncte; • să se explice populației semnificația indicatoarelor «TRECEREA INTERZISĂ|», «STAI! SE TRAGE!», etc., instalate pe căile de acces, a fanioanelor (baloanelor) roșii și albe instalate pe catargele de poligon; • se interzice: atingerea munițiilor și elementelor de muniție rămase după tragere, precum și a instalațiilor electrice ce se află sub tensiune”, sunt câteva din măsurile ce trebuie luate pentru evitarea accidentelor.
Nu în ultimul rând, reprezentanții Primăriei Bârlad trebuie să anunțe persoanele care merg în pădure pentru a tăia lemne, a aduna fructe de pădure sau pentru alte activități despre pericolul la care se expun dacă nu respectă indicațiile enumerate mai sus. Cetățenii care nu respectă respectivele indicații, semnalele lansate de militarii din posturile de pază ori prevederile anunțurilor făcute de primărie își asumă întreaga responsabilitate.