Motociclistă din Bârlad, participantă la campania națională „Siguranță pe două roți”

În aceste zile, Andreea Budescu, una dintre motociclistele din Bârlad afiliate la WIMA România, va lua parte, alături de alți 20 de motocicliști din țară, la o tură moto ce traversează România, în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei naționale „Siguranță pe două roți”, prin care se dorește conștientizarea cetățenilor asupra pericolelor la care sunt expuși motocicliștii atunci când circulă pe drumurile din țară.

Cluburile de motocicliști BLACK HELMETS, FREE RIDERS şi WIMA ROMANIA (Asociaţia Femeilor Motocicliste) organizează, între 31 mai – 4 iunie, o tură moto la nivel naţional la care participă peste 20 de motociclişti. Mai exact, este vorba despre traversarea României pe două roți, ca activitate desfășurată în cadrul campaniei „Siguranță pe două roți”, ediția 2021.

Printre motocicliștii care s-au încumetat să ia parte la această tură se regăsește și bârlădeanca Andreea Budescu, profesor de sport și instructor moto la una din școlile de șoferi din oraș. De altfel, motociclista se numără printre cele cinci membre WIMA din Bârlad.

Potrivit organizatorilor, tura moto se desfăşoară pe ruta Bucureşti – Hunedoara – Oradea – Cluj – Sibiu – Buzău și are drept scop implicarea comunităţii moto la nivel naţional în campania „Siguranță pe două roți”. În cadrul acestui eveniment, motocicliștii vor vizita comunități locale, vor promova obiectivele campaniei și se vor documenta cu privire la aspectele care contribuie semnificativ la efectuarea unei ture moto în siguranță. Tura se va încheia cu o dezbatere amplă despre importanța conștientizării pericolelor la care sunt expuși motocicliștii, la care sunt invitați să participe atât aceștia, cât și conducătorii altor categorii de vehicule, cu care împart drumul.

„Inițiat în 2020 de către clubul de motocicliști BLACK HELMETS, cu sprijinul clubului FREE RIDERS şi a WIMA ROMANIA, sub denumirea «Martie – Luna siguranței pe două roți», proiectul a fost primit cu entuziasm atât de comunitatea moto, cât şi de restul participanţilor la trafic. Ediţia a doua a campaniei a început în luna martie 2021 şi se va încheia în iunie 2021. Obiectivele campaniei «Siguranță pe două roţi» sunt: scăderea numărului de accidente în care sunt implicați motocicliști, creşterea nivelului de conștientizare în rândul conducătorilor auto privind prezența în trafic a motocicliştilor şi, de asemenea, creşterea nivelului de conștientizare în rândul motocicliștilor privind importanţa purtării echipamentului de protecţie și a conducerii preventive”, spun organizatorii campaniei.

Potrivit acestora, până în prezent, ediţia din 2021 a inclus mai multe evenimente: „Operaţiunea Mărţişorul” (1 martie); „Parada motociclistelor” (6 martie), campania de donare de sânge „Este o viață în joc! Donează!” (19-20 mai) şi un curs de prim-ajutor în cadrul unui eveniment numit „Este o viață în joc! Salveaz-o!” (22 mai).

„Evenimentele s-au bucurat de participarea unui număr mare de persoane, atât din comunitatea moto cât și din afara ei, dornice să contribuie la susținerea și transmiterea mesajului despre importanța siguranței pe șoselele din România. Ediţia din acest an a campaniei «Siguranță pe două roţi» se va încheia cu o paradă moto care va avea loc în capitală, la o dată ce va fi comunicată ulterior”, au mai precizat organizatorii campaniei naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.