Sportivul Laurențiu Vrabie va reprezenta Bârladul în Bulgaria

0
1299

Atletul Laurențiu Vrabie, legitimat la CSS Bârlad multiplu medaliat la campionatele și concursurile naționale de profil, se numără printre sportivii români care vor reprezenta țara la „Meetingul internațional de atletism «Narodna Mladej»”, găzduit în week-end de Bulgaria.

După ce, pe 13 februarie, atletul Laurențiu Dumitrel Vrabie a reprezentat pentru prima dată Bârladul și România la o competiție sportivă internațională, în speță Campionatul Balcanic de Juniori 1 în sală, găzduit de Sofia, capitala Bulgariei, iată că, în week-end, va concura din nou în Bulgaria. De această dată, sportivul legitimat la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad va lua parte la competiția „Meetingul internațional de atletism «Narodna Mladej»”, ce se va desfășura în orașul Ruse, aflat la Sud de Dunăre, la granița cu orașul Giurgiu.

Sportivul în vârstă de numai 16 ani este antrenat de profesorul Lucian Bolgar, care îl va și însoți în țara vecină. Ca și la Campionatul Balcanic, și acum va concura tot în cursa de 1.500 metri, una dintre probele sale preferate. Convocarea atletului la lotul României ce va face deplasarea la Ruse a fost anunțată pe 5 mai, prin intermediul unui e-mail trimis către conducerea CSS Bârlad.

„Vă informăm că sportivul clubului dumneavoastră – Vrabie Laurențiu Dumitrel, însoțit de domnul antrenor Bolgar Lucian, participă în ziua de 8 mai 2021 la Meetingul internațional de atletism «Narodna Mladej», ce va avea loc în localitatea Ruse, Bulgaria. Deplasarea se va face cu autocarul, plecarea din București, sâmbătă, 08.05.2021, ora 08.00, de la sediul Federației Române de Atletism, returul în ziua de 10.05.2021, în jurul orei 11.00. Sportivul și antrenorul trebuie să prezinte dovada oficială a efectuării unui test PCR cu maximum 72 de ore înaintea trecerii frontierei de stat a României. (În cazul realizării vaccinării, oficialii bulgari cer 15 zile după efectuarea rapelului)”, se arată în convocarea trimisă CSS Bârlad și semnată de Doru Crișan, directorul loturilor de juniori din cadrul Federației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.