Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.
În această perioadă, atât în punctele de trecere cât şi în zona de competenţă de 30 km interior de la linia de frontieră, peste 1000 de lucrări desfăşoară zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.
Totodată, în aceasta perioadă, pe sensul de intrare în țară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii Poliției de Frontieră (verificarea documentelor de călătorie sau alte acte care demonstrează că sunt îndeplinite condițiile de tranzitare a frontierei), participă şi reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuării triajului epidemiologic şi dispunerii măsurilor specifice.
În prezent, prin punctele de frontieră se înregistrează valori de trafic normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. În vederea fluidizării traficului la granița de est, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
Reamintim că frontiera cu R. Moldova este graniţă externă a Uniunii Europene, la timpul necesar pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor, se mai adaugă și cel necesar efectuării controlului celorlalte autorități:
– Direcția Generală a Vămilor – controlul mărfurilor și bunurilor, controlul mărfurilor comunitare;
– Autoritatea Sanitar Veterinară – controlul produselor de origine animală, perisabile;
– Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.I.R. – cântărire, vignetă;
– Autoritatea Naţională Fitosanitară – controlul produselor vegetale.
Astfel, în cazul mijloacelor de transport marfă, se efectuează şi operaţiuni vamale, care includ printre altele şi controlul fizic sau verificarea aplicării sigiliului vamal etc.
Având în vedere că perioada Sărbătorilor Pascale coincide în acest an cu Ziua Internaţională a Muncii, în această zi, pe teritoriul Ungariei circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este oprită. Astfel, autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat că, începând din data de 30.04.2021, ora 23.00, până la data de 02.05.2021,ora 23.00, circulaţia acestui tip de vehicule este restricţionată, iar în intervalele vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din ţara vecină.
În perioada respectivă, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.
Poliția de Frontieră recomandă cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera cu Republica Moldova în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro.