Trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani au trecut razant pe lângă moarte după ce, în urmă cu puțin timp, mașina în care se aflau s-a izbit atât de violent de un copac, încât autoturismul aproape că s-a încolăcit în jurul arborelui.
Teribil accident produs în această după-amiază, puțin după ora 15.00, pe DJ 243, în apropiere de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului „Mircea Moțoc” Perieni, instituție cunoscută mai degrabă sub numele de ICAR Perieni! O mașină în care se aflau trei tineri cu vârste de 18, 20 și 26 de ani a depășit un alt autoturism care circula regulamentar, însă, din cauza vitezei mari, la revenirea pe banda sa de mers, șoferul nu a putut adapta viteza condițiile de deplasare, astfel că a pierdut controlul volanului, lovind puternic un copac aflat pe marginea șoselei. Atât de tare a intrat în copac, încât autovehiculul s-a făcut zob, botul mașinii urcând practic pe trunchiul copacului. Imediat, la fața locului au fost solicitate echipajele de descarcerare, pentru a-i scoate pe cei trei ocupanți dintre fiarele contorsionate.
„Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu trei autospeciale (o autospecială de stingere cu apă și spumă echipată cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD tip B2), la un accident rutier produs pe DJ 243, în apropiere de ICAR Perieni. La intervenție au fost deplasate și două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, substația Bârlad. La sosirea echipajelor de intervenție, a fost găsit un autoturism avariat (autoturismul lovise un arbore) și trei persoane rănite, dintre care două erau imobilizate. Victimele, trei persoane de sex masculin, au vârste de 18, 20 și 26 ani. Victimele au fost evaluate și au primit primele îngrijiri medicale, urmând a fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Pompierii militari au asigurat măsuri de balizare a zonei și au asigurat măsurile PSI specifice unor astfel de intervenții. Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
„Accidentul rutier a avut loc pe DJ 243 și a fost anunțat la numărul de urgență 112, la ora 15.18, de către doi martori. Din cercetările efectuate la fața locului, a rezultat faptul că o mașină înmatriculată în județul Vaslui, condusă de un bărbat de 25 de ani, din localitatea Bogești, comuna Pogana, se deplasa pe direcția Bârlad – Pogana. În mașină se mai aflau doi tineri, unul de 19 ani, din Bârlad, și unul de 20 de ani, din Vadurile, comuna Iana. Din fericire, niciunul din cei trei ocupanți nu se află în stare gravă. Conducătorul auto are permisul de conducere în regulă. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
„La accidentul rutier produs la ICAR Perieni sunt trei victime, bărbați de 18, 20 și 26 ani, conștiențe și coerente, stabile hemodinamic și respirator, dar cu multiple traumatisme. Sunt transportate la Spitalul Județean Vaslui”, ne-a declarat dr. Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.