Organizat de Consiliul Județean Vaslui, Primăria Vaslui și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, Târgul de Ouă Încondeiate și Icoane va avea loc în Centrul Civic, pe 24 și 25 aprilie. Vasluienii pot admira și cumpăra ouă încondeiate și icoane.

Sâmbătă și duminică, pe 24 și 25 aprilie, vasluienii sunt așteptați, în Centrul Civic al municipiului Vaslui, la o nouă ediție a Târgului de Ouă Încondeiate şi Icoane.
Organizat de Consiliul Județean Vaslui, Primăria Vaslui și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, evenimentul din Centrul Civic are ca partener în acest an Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul”, instituție care contribuie la organizarea atelierelor de pictură icoane pe sticlă și încondeiere ouă, la care participă elevi de gimnaziu.
„Sperăm ca vremea să țină cu noi iar vasluienii să se bucure de expoziția cu vânzare. Evenimentul va aduce în fața vasluienilor importante centre de tradiție, meșteri recunoscuți pe plan național, care vor veni în faţa publicului cu adevăratele simboluri ale credinţei”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
În afară de ouă încondeiate, în cadrul expozițiilor cu vânzare, vasluienii vor putea admira şi cumpăra icoane pictate pe lemn sau sticlă.
Nu vor lipsi coşurile de nuiele sau tradiţionalele produse de panificaţie, evenimentul urmând a se derula pe perioada a două zile, între orele 09.00 şi 20.00.










