Șofer cu permis de cinci zile, scalpat în urma unui grav accident rutier! 

1
3068

Un tânăr de numai 19 ani, care avea permis de conducere de mai puțin de o săptămână, a fost transportat în stare gravă la spital după ce, în jurul orei 18.10, a fost victima unui grav accident de circulație. Acesta se afla la volanul unei mașini Volkwagen Golf cu care se deplasa pe raza comunei Banca, pe Drumul Comunal DC148, dinspre localitatea 1 Decembrie către Halta Dodești. La un moment dat, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției, răsturnându-se cu autoturismul în afara părții carosabile. Tânărul, singurul ocupant al mașinii, a fost proiectat prin parbriz, în urma impactului cu solul alegându-se cu leziuni grave. Imediat, un martor a sunat la numărul 112 și a alertat autoritățile.

„În urmă cu puțin timp, am fost solicitați să intervenim la un acccident rutier produs în localitatea 1 Decembrie, comuna Banca. Este o singură victimă, respectiv șoferul, în vârstă de 19 ani, care s-a răsturnat cu mașina într-o curbă și a fost aruncat prin parbriz. Prezintă «traumatism cranio-cerebral cu plagă scalpată parietal stâng, comoție cerebrală și fractură de femur drept cu deplasare». Este preluat de un echipaj C2 de la Stația de Ambulanță Bârlad și transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, ne-a declarat doctorul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.

Potrivit polițiștilor care au efectuat cercetări la fața locului, șoferul provine din comuna Luncavița, județul Tulcea, și deține permis de conducere de numai cinci zile, așa că accidentul ar putea fi explicat prin lipsa de experiență, nu prin viteza prea mare. Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.