Jucătorii Rugby Club Bârlad, victorioși în fața campionilor en-titre

0
1108

Cel de-al treilea meci din turul Diviziei Naționale de Seniori (DNS), sezonul competițional 2021, le-a adus jucătorilor de la Rugby Club (RC) Bârlad, echipa reprezentativă de rugby a Bârladului, cea de-a treia victorie. Partida s-a disputat sâmbătă, 24 aprilie, începând cu ora 11.00, pe stadionul „Rulmentul” din Bârlad, adversari fiind jucătorii de la CS Știința Petroșani.

Ca și în primele două meciuri din tur, elevii lui Ioan Harnagea, s-au mobilizat exemplar și au reușit să-i învingă pe campionii en-titre ai DNS. Și, chiar dacă tabela de marcaj arăta la finalul partidei scorul 25-20 în favoarea bârlădenilor, adică puține puncte în plus față de hunedoreni, faptul că i-au învins pe campioni le-a dat speranțe și mai mari bârlădenilor că vor avea un sezon competițional excepțional. După timpul regulamentar de joc, hunedorenii au marcat două eseuri, pe care le-au și fructificat, dar au avut și două lovituri de pedeapsă, în timp ce bârlădenii au totalizat un eseu, o transformare și șase lovituri de pedeapsă.

În cea de-a IV-a etapă, seniorii bârlădeni vor întâlni, în deplasare, rugbiștii de la CS Năvodari. Partida este programată după Paște, pe data de 8 mai, începând cu ora 11.00, pe stadionul „Flacăra Năvodari”.

După trei meciuri jucate, RC Bârlad se află pe locul II în clasamentul provizoriu, cu 14 puncte, după CSM Galați (15 puncte), dar înaintea echipelor RC Grivița București (9 puncte), CS Năvodari (5 puncte), CS Știința Petroșani (5 puncte), Rubgy Club Gura Humorului (5 puncte), CSM Bucovina Suceava (4 puncte), CSU AV Arad (0 puncte) și CSU Alba Iulia (0 puncte).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.