Gimnastă din Bârlad, prezentă la Cupa „Nadia Comăneci”

0
1990

După mai bine de un an de pauză impusă de situația epidemiologică, CSS Bârlad va participa cu o gimnastă la Cupa „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică, ce se va desfășura în week-end, în Onești. Micuța va concura pentru prima dată la o competiție oficială, așa că va avea ocazia să-și testeze nivelul de pregătire înaintea Campionatului Național al Junioarelor III, ce va avea loc la Ploiești, la sfârșitul lui mai.

Peste două zile, mai exact între 23-24 aprilie, Bârladul va fi reprezentat la a șaptea ediție a Cupei „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică de o sportivă legitimată la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad. Este vorba despre Daria Bîgu, o fetiță în vârstă de 10 ani, inclusă în categoria Junioare III, Nivel 2, ce este antrenată de profesorii Ana Maria și Liviu Iordache.

„La această primă competiție, vom participa doar cu Daria Bîgu, sportivă inclusă în categoria Junioare III, Nivel 2. Anul trecut, când avea 9 ani și era de Nivelul 1, nu a apucat să concureze din cauza pandemiei, pentru că nu a fost organizată nicio competiție. A pierdut un an de concurs, fiind nevoită să intre direct la Nivelul 2. Federația Română de Gimnastică le permite sportivelor să concureze la o categorie inferioară, dar acest lucru vine cu o penalizare de 2,5 puncte. Noi am ales să o lăsăm să concureze la categoria ei, ca să nu piardă din start 2,5 puncte. Oricum, în 2020, nu prea am putut să ne antrenăm, deoarece sala a fost mai mult închisă decât deschisă. Cupa «Nadia Comăneci» va fi un bun prilej să-i testăm nivelul de pregătire înainte de Campionatul Național al Junioarelor III (9-10 ani), ce va avea loc la Ploiești, la sfârșitul lunii mai”, ne-a declarat antrenoarea Ana Maria Iordache.

Exceptând anul 2020, în care nu s-a putut organiza din cauza pandemiei de SARS-CoV-2 și anul 2017, când în aceeași perioadă au avut loc Campionatele Europene de la Cluj, competiția sportivă s-a ținut anual, încă din 2013, fiind organizată de Federația Română de Gimnastică, CSM Onești, Fundația „Nadia Comăneci” și Primăria Onești, la inițiativa campioanei de la Montreal. Concursul se adresează gimnastelor cu vârsta cuprinsă între 9-11 ani, dornice să-și demonstreze talentul și dorința de afirmare în Sala „Nadia Comăneci” a CSM Onești, acolo unde se antrena și marea campioană olimpică și colegele ei.

În total, competiția va reuni 57 de gimnaste legitimate la 11 cluburi din țară: CSS 7 Dinamo, CSM Arad, CSS 1 Constanța, CS Petrolul Ploiești, LPS Cetate Deva, CSS Bârlad (care va participa cu Daria Bîgu), CSS Focșani, CSM Onești, CSM Onești-Târgoviște, CSM Cluj și CSS Viitorul Cluj. Oficialii Federației anunță că, pentru a scăpa de emoții, gimnastele, care nu au mai concurat de doi ani, vor fi însoțite în sală de mascote reprezentând personaje Disney.

Câștigătoarele de la individual, Nivel 1 și 2, vor primi câte o medalie cu chipul Nadiei, dar pentru toate gimnastele au fost pregătite cât mai multe daruri de către organizatori, parteneri și sponsori. Ca în fiecare an, Nadia le-a pregătit personal gimnastelor premii suplimentare care constau în costume de gimnastică, treninguri, medalii de participare pentru cluburi, cartea sa „Scrisori către o tânără gimnastă”. De asemenea, micuțele sportive vor mai primii jucării, dulciuri și tricouri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.