Teatrul bârlădean este în căutare de actori

0
3214

În prima parte a lunii viitoare, Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad va organiza concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție vacante de actor, grad profesional I. Anunțul referitor la organizarea concursului a fost publicat zilele trecute pe portalul http://posturi.gov.ro, unde sunt publicate posturile vacante din administrația publică din România.

Eventualii doritori trebuie să știe că se pot înscrie numai dacă au domiciliul stabil în România, au vârsta minimă reglementată de prevederile legale și nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

În ceea ce privește condițiile specifice, candidații trebuie să fie absolvenți de studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licență, dar și să aibă minimum 5 ani vechime în specialitatea respectivă. Cei interesați de postul vacant își pot depune dosarele la sediul teatrului până cel târziu pe 26 februarie, ora 14.00, urmând ca selecția dosarelor să aibă loc pe 2 martie. Pentru cei ale căror dosare sunt în regulă, proba practică (oral) va avea loc pe data de 8 martie, la ora 11.00. Eventualii concurenți vor trebui să prezinte în fața comisiei de examinare un monolog dramatic/comic, să citească un text la prima vedere, să recite o poezie și să prezinte un moment muzical și coregrafic. Interviul este programat pe 10 martie, de la aceeași oră. Rezultatul final va fi afișat pe 12 martie.

Persoanele interesate de acest concurs pot afla mai multe detalii privind condițiile specifice și bibliografia de concurs pe pagina de internet a instituției (https://www.tvipopa.ro/), precum și la sediul din Bulevardul Republicii nr. 268 dar și la numărul de telefon 0235/421.810.

Așa cum apare pe site-ul teatrului, în prezent, corpul de artiști cuprinde 19 actori, respectiv Lily Popa Alexiu, Ramona Ananie, Lucian Arhire, Marcel Anghel, Geta Cacevschi, Sorin Ghiorghe, Petronela Ene, Oana Florea, Cătălina Rusu, Simon Salcă Jr., George Sobolevschi, Cecilia Todică, Alexandru Savu, Cristian Todică, Dumitriana Crețu, Diana Hatmanu, Irina Cocea și Bogdan Manolache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.