Seara trecută, secția de pompieri Huși a intervenit cu două autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Huși, în cartierul Răiești, strada Dimitrie Gociu.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului și a două camere de locuit, iar o persoană aflată în interior reușise să se autoevacueze. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui.
Victima a fost preluată de echipajul ambulanței și transportată la spital, cu arsuri de gradele III și IV pe aproximativ 90% din suprafața corporală.
După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o țigară aprinsă și uitată lângă un pat.
De la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, victima, în vârstă de 71 ani, a fost transportată cu o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) la o unitate medicală de specialitate din municipiul Iași.










