Renault Clio declarat furat din Franța, descoperit în Albița

Pe 28 octombrie, în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din țară, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 39 de ani, care transporta cu ajutorul unei platforme un autoturism, marca Renault Clio, înmatriculat în Franța. Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că atât acesta, cât și certificatul de înmatriculare prezentat la controlul de frontieră pentru autoturismul de pe platformă, figurează în bazele de date ca fiind bunuri căutate pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale, semnalări introduse de autoritățile din Franța. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul din Franța, plătind suma 2.400 de euro, moment în care a primit și documentele prezentate la controlul de frontieră și că nu avea cunoștință despre faptul că mijlocul de transport în cauză este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 20.000 de lei și certificatul de înmatriculare, au fost reținute în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.