• În perioada următoare, Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad caută să angajeze nu mai puțin de cinci persoane. Cele cinci posturi vacante sunt pentru un pedagog școlar, un tehnician ateliere, un fochist, un îngrijitor curățenie și un inginer de sistem.

Anunțurile referitoare la organizarea celor cinci concursuri au fost publicate, pe 21 octombrie, pe portalul http://posturi.gov.ro, unde sunt publicate posturile vacante din administrația publică din România.
Eventualii doritori trebuie să știe că se pot înscrie numai dacă au domiciliul stabil în România, nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare, și nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
În ceea ce privește condițiile specifice, pentru fiecare din cele cinci posturi vacante au fost stabilite criterii diferite. Astfel, pentru postul de pedagog școlar, candidții trebuie să fi absolvit liceul cu examen de bacalaureat, să aibă o vechime în muncă de minimum 3 ani, să aibă aviz psihologic, să aibă recomandare de la ultimul loc de muncă și / sau calificativul pe ultimii 3 ani. Cei interesați își pot depune dosarele până cel târziu pe 10 noiembrie, urmând ca, pe 13 noiembrie, să susțină proba scrisă, pe 17 noiembrie, proba practică, iar pe 19 noiembrie, interviul.
Pentru postul de tehnician ateliere, candidații trebuie să aibă studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat și certificat de competențe profesionale nivel 5 (sau echivalent), de preferință în unul din domeniile Mecanică sau Electronică, să aibă cunoștințe de operare PC (Windows; Microsoft Office; utilizare aplicații Internet) și să aibă o vechime în muncă de minimum 3 ani. Cei interesați își pot depune dosarele până cel târziu pe 10 noiembrie, urmând ca, pe 13 noiembrie, să susțină proba scrisă, iar pe 17 noiembrie, interviul.
Pentru postul de muncitor calificat (fochist), candidații trebuie să aibă studii liceale / profesionale; adeverință / certificat de calificare fochist; autorizație de fochist ISCIR vizată în termen și o vechime în muncă de cel puțin 2 ani. Aspiranții la acest post își pot depune dosarele până pe 10 noiembrie, urmând ca, pe 12 noiembrie, să susțină proba practic, iar pe 16 noiembrie, interviul.
Pentru postul de îngrijitor curățenie, candidații trebuie să aibă studii gimnaziale / profesionale / liceale și o vechime în muncă de minimum 2 ani. Aspiranții își pot depune dosarele până pe 10 noiembrie, după care, pe 13 noiembrie, vor susține proba practică, iar pe 17 noiembrie, interviul.
Nu în ultimul rând, pentru postul de inginer de sistem, cei interesați trebuie să fi fi absolvit cu diplomă o instituție de învățământ superior în domeniu; să aibă o vechime în muncă de minimum 2 ani (vechimea în specialitate constituie un avantaj); să dețină abilități de relaționare – comunicare cu întreg personalul unității de învățământ; abilități de muncă în echipă; disponibilitate de program flexibil; să fie dispus să efectueze și alte sarcini trasate de către conducere în limita capacității sale fizice și intelectuale și a programului de lucru; să aibă cunoștințe de legislație specifică locului de muncă și cunoștințe în domeniul Sănătății și Securității în Muncă și PSI. Cei interesați își pot depune dosarele până cel târziu pe 10 noiembrie, urmând ca, pe 12 noiembrie, să susțină proba scrisă, pe 16 noiembrie, proba practică, iar pe 18 noiembrie, interviul.










