• Profesorii care vor să ajungă director de școală sau inspector școlar pot face primul pas în acea direcție. Între 13 – 19 iulie, cei care aspiră la respectivele posturi trebuie să completeze un formular de selecție online pentru accederea în Corpul național de experți în managementul educațional. Abia după obținerea acestui titlu vor putea participa la concursurile pentru directori și inspectori școlari.

Zilele trecute, a fost aprobat calendarul desfășurării concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului național de experți în management educațional, sesiunea 2020, seria a 16-a. Potrivit Ordinului de ministru nr. 4.679 din 8 iulie, publicat deja în Monitorul Oficial nr. 602 din 9 iulie 2020, pentru început, profesorii care speră să devină directori sau inspectori școlari trebuie să completeze un formular de selecție online la adresa http://cneme.edu.ro/evaluare/ în intervalul 13 – 19 iulie. Pe 20 iulie vor afla dacă pot merge în etapa următoare, întrucât se afișează listele cu candidații admiși. Ulterior, între 20 – 27 iulie, dascălii admiși vor trebui să-și depună portofoliul cu actele solicitate la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui. Dată fiind situația în care ne aflăm (pandemia de COVID-19), actele pot fi trimise și prin e-mail.
Apoi, comisia constituită la nivelul ISJ Vaslui urmează să evalueze portofoliile candidaților (27 iulie – 4 august), iar Consiliul de Administrație al ISJ Vaslui să le valideze (5 august), urmând ca, tot pe 5 august, punctajele obținute de candidați să fie afișate în ordine descrescătoare. În continuare, profesorii nemulțumiți de punctaje vor putea depune contestație la sediul ISJ Vaslui (6 – 12 august). Acestea vor fi soluționate în intervalul 6 – 13 august, după care, pe 14 august, Ministerul va transmite rezultatele contestațiilor în teritoriu. În aceeași zi, inspectoratele școlare vor întocmi listele cu candidații promovați și le vor înainta Ministerului, urmând ca, în final, până pe 24 august, ministrul Educației să emită un ordin privind înscrierea cadrelor didactice declarate promovate în Registrul național al experților în management educațional.
De menționat că eventualii candidați trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și în anii anteriori, prevăzute în Ordinul nr. 5.549/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, cu modificările și completările ulterioare.
În urma primelor 15 serii de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului național de experți în management educațional, în județ au fost admiși 566 de experți.